Elevii din Zalău au rămas fără Palatul Copiilor
Palatul Copiilor Zalău este obligat să-și desfășoare activitatea, provizoriu, în șase săli de la Școala Gimnazială „Iuliu Maniu” și în opt săli de la Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu”. Sediul instituției a fost câștigat în instanță de către urmașii foștilor proprietari. Consiliul Local Zalău a aprobat luni proiectul de hotărâre prin care activitatea din Palatul Copiilor se mută gratuit în cele 14 clase din cele două școli.
Cu toate că sentința prin care s-a stabilit definitiv că sediul instituției trebuie cedat urmașilor foștilor proprietari a fost dată din 2009, autoritățile locale și județene nu au reușit până acum să găsească o soluție pentru Palatul Copiilor. Prin urmare, compromisul este ca Palatul Copiilor să funcționeze provizoriu în cele două școli, după ce Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, directorii celor două școli și directorul Palatului Copiilor au căzut de acord asupra transmiterii în folosință gratuită Palatului Copiilor a celor 14 săli.
Potrivit ISJ Sălaj, motivul pentru care s-a decis acum găsirea unui spațiu în care să se transfere activitatea Palatului Copiilor a fost faptul că proprietarii au cerut – și le-au fost plătite – despăgubiri importante până în luna februarie 2013. „Apreciem că se vor solicita și în continuare despăgubiri prin acțiuni în instanță, în sume deloc de neglijat, motiv pentru care am dori mutarea lor din acel spațiu”, au motivat reprezentanții ISJ Sălaj solicitarea transmisă Primăriei și Consiliului Local prin care cerea sprijin în găsirea unui spațiu pentru transferarea activității Palatului Copiilor.
Bani prăpădiți – despăgubiri plătite proprietarilor
Retrocedarea clădirii unde funcționa Palatul Copiilor urmașilor vechilor proprietari s-a realizat în 2009 printr-o decizie irevocabilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a decis că Statul Român a preluat abuziv clădirea. stop_coloana De asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus rectificarea Cărtii Funciare prin radierea dreptului de proprietate (asupra imobilului și terenului aferent) a Statului Român și înscrierea dreptului de proprietate a vechilor proprietari. Deoarece noii proprietari nu au reușit să se înteleagă cu reprezentantii Ministerului Educatiei în legătură cu conditiile de retrocedare, proprietarii au decis să deschidă în 2010 un proces la Tribunalul Sălaj. În urma procesului, magistrații instanței sălăjene au decis în 2012 ca ISJ Sălaj și Palatul Copiilor să plătească chirie din 2003 până în 2012 pe teren, clădirea veche și construcțiile noi făcute de stat. Inițial, cele două instituții aveau de plătit chirie pentru terenul în suprafată de 5.324 metri pătrati, suma de 1.390.600 lei și 8.480 lei lunar până la predarea efectivă a imobilului; pentru clădirea veche suma de 181.200 lei și 1.558 lei lunar până la predarea efectivă a constructiei, iar pentru constructiile noi făcute de Statul Român, suma de 1.050.648 lei și 4.169 lei lunar până la predarea efectivă a clădirilor. Ulterior, hotârărea luată de magistrații sălăjeni a fost atacată la Curtea de Apel Cluj, care a decis în februarie 2013 să reducă sumele pe care ISJ Sălaj și Palatul Copiilor le au de plătit. Astfel, Curtea de Apel Cluj a obligat cele două instituții să plătească proprietarilor despăgubiri în sumă de 379.912 lei pentru clădirea veche și teren, pentru perioada mai 2004 – decembrie 2012, iar pentru clădirile noi despăgubiri în sumă de 40.936 lei, pentru lunile noiembrie 2012 – februarie 2013. Sentința, definitivă și executorie, este și irevocabilă, conform unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție din februarie 2014.
