decembrie 5, 2025

Volei Municipal Zalău este a doua oară consecutiv vicecampioană națională

imagine-articol0_45057

Tomis Constanța a reușit aseară să câștige pentru a treia oară consecutiv titlul de campioană națională la volei masculin. S-a impus în fața Zalăului cu scorul de 3-1, în meciul decisiv al finalei campionatului. Evoluția zălăuanilor a fost una inconstantă pe parcursului meciului, față de cea a constănțenilor, care au jucat aproape perfect. Experiența jucătorilor străini din lotul campioanei și-a pus amprenta asupra rezultatului final.

Voleibaliștii zălăuani au început meciul extrem de timorați și după primele opt mingi, antrenorul Stoyan Stoev a cerut de două ori întreruperea, la 0-3 și la 1-7. Tomis a avut un avans de șapte puncte la prima întrerupere tehnică, 8-1, diferență care s-a menținut și la cea de-a două pauză, 14-7. Feher și compania nu și-au revenit nici după reluare, iar „marinarii„ s-au impus la 12 puncte diferență, 25-13.
În setul doi zălăuanii au început bine parțialul și au condus cu 2-0 și 4-2, însă constănțenii au revenit și au intrat în avantaj la prima întrerupere tehnică, 8-5. Chiar dacă au avut un handicap de 4 puncte la cea de-a doua pauză tehnică, elevii lui Stoyan Stoev și-au revenit la momentul oportun și s-au impus în prelungiri, cu scorul de 29-27, după ce echipa din Constanța a ratat nu mai puțin de cinci mingi de set.
Fosta și noua campioană națională, Tomis Constanța, a predat o lecție de volei cu public zălăuanilor, în cel de-al treilea set, impunându-se cu 25-9, după ce a condus cu 8-4 și 16-8, la cele două pauze.
Actul al patrulea al finalei dintre Constanța și Zalău a fost echilibrat până la prima pauză tehnică, când elevii lui Martin Stoev au avut avantaj minim pe tabelă. La reluare, voleibaliștii zălăuanii nu s-au mai regăsit aproape deloc, iar avansul Constanței a crescut la cinci puncte, la a două întreupere. Spre final, Zalău s-a apropiat la trei lungimi, 19-16, moment în care antrenorul Constanței a cerut timp de odihnă. Indicațiile acestuia au prins contur în jocul echipei, iar Tomis Constanța și-a adjudecat și setul patru, cu 25-23, și cel de-al treilea titlu consecutiv.

Antrenorul campioanei își anunță plecarea

„În primul rând vreau să-mi felicit jucătorii pentru caracterul de care au dat dovadă în aceste cinci jocuri din finală. A fost un an nebun în care președintele nostru nu a fost lângă noi și îi dedic acest titlu. Cred că azi (aseară – n.r.) diferența s-a făcut din punct de vedere psihologic. |i publicul, care a fost unul magnific, a avut un rol important în jocul de azi. Sunt fericit pentru acest rezultat și cred că pentru mine a fost ultimul meu meci aici la Constanța. Au fost trei ani frumoși în care am făcut performanță și cinste voleiului românesc, mai ales în Liga Campionilor„, ne-a declarat antrenorul Constanței, Martin Stoev, imediat după meci. stop_coloana 

Zalăul trebuie să se mulțumească cu Cupa României

De cealaltă parte, libero-ul zălăuan, Adrian Feher, a recunoscut superioritatea Constanței, însă a explicat că un rol foarte important l-a avut și arbitrajul, mai ales în meciul al doilea de la Constanța. „A fost o finală frumoasă și disputată, dar în care din păcate a contat foarte mult arbitrajul. Aici mă refer la deciziile din jocul doi de la Constanța, când am fost furați pe față. Oricum, asta nu schimbă cu nimic performanța Constanței, care este o echipă foarte bună și care a demonstrat acest lucru, mai ales în Liga Campionilor. Noi, azi (aseară n.r.) am avut o șansă, însă experiența jucătorilor de la Constanța a făcut ca noi să nu putem profita. Cred că am evoluat de la egal la egal cu ei și chiar dacă azi au fost ceva mai mulți suporteri în sală, publicul nu a făcut diferența. Pot spune cu mână pe inimă ca la Zalău, într-adevăr, s-a făcut diferența, pentru că noi avem cel mai frumos public din țară. Una pesta alta, a fost un an bun pentru noi, în care am obținut un trofeu (Cupa României – n.r.) și am fost foarte aproape și de al doilea„, ne-a declarat Adrian Feher la finalul jocului.

Tomis Constanța a câștigat ultimele trei campionate și riscă să se desființeze

Titlul de campioană națională obținut aseară de Constanța în fața echipei Volei Municipal Zalău este cel de-al treilea consecutiv pentru echipa bulgarului Martin Stoev, fiul antrenorului de la Zalău. La capătul a cinci jocuri extrem de disputate și cu scorul general de 3-2, Tomis Constanța obține cel de-al șase titlu de campioană după cele din 2007, 2008, 2009, 2013 și 2014. Între cele șase titluri naționale se interpun și trei titluri ale voleibaliștilor zălăuani, din anii 2010, 2011, 2012, când Remat Zalău a dominat voleiul românesc, fiind și prima echipă din România care a evoluat în Liga Campionilor.
Chiar dacă s-a încoronat din nou campioană națională, pentru Tomis Constanța urmează o perioadă foarte delicată, având grave probleme financiare. Mai mulți jucători au părăsit echipa înaintea finalei Cupei României, care însă s-au întors tocmai în debutul finalei campionatului. Nici în momentul de față situația nu este tocmai roz, antrenorul echipei, Martin Stoev, anunțând la finalul meciului de aseară că va părăsi echipa tocmai din acest motiv.