decembrie 5, 2025

Falşi procurori DIICOT au incercat să escrocheze mai mulţi primari din Sălaj

imagine-articol0_44521

Mai mulţi primari din judeţul Sălaj au fost sunaţi de persoane care se dădeau drept procurori DIICOT şi le cereau toate conturile bancare din primării, motivând la telefon acţiunea prin faptul că există o problemă bancară la care procurorii DIICOT lucrează şi nu vor ca salariaţii din primării să fie afectaţi în vreun fel.
Primarul comunei Vârşolţ, Breda Lajos, ne-a relatat că a primit un telefon vineri după masă în jurul orei 15.00 pe numărul de fix al instituţiei pe care o are în subordine, iar la capătul celălalt al firului s-a prezentat o persoană cu numele de Vasile Bejan, care a pretins că este procuror DIICOT.
“Vineri după masă, la orele 15.00, a sunat fixul la Primărie. S-a prezentat o persoană drept Vasile Bejan şi mi-a cerut numărul personal de mobil. M-a sunat şi a spus că toate cardurile au o problemă bancară, astfel că trebuie să îi dau numerele de la carduri, ca să poată remedia problema. I-am spus că nu îi pot da numerele cardului, dar ne putem vedea să îi dau cardurile. A stabilit că ne vedem în parcarea din faţa Tribunalului Sălaj şi a închis. Între timp am sunat la poliţie, la subcomisarul Filip şi la procurori, de unde mi s-a confirmat că este o escrocherie şi am fost atenţionat să nu cad în capcană. Totodată, poliţia mi-a recomandat să înscenăm un flagrant. Am venit în Zalău cu toate cardurile în plic şi, însoţit de poliţie, am mers la locul stabilit. Insă persoana nu s-a mai prezentat.  stop_coloana M-a sunat ulterior şi a zis că o să revină la un telefon să stabilim o altă întâlnire, dar pe urmă nu a mai fost de găsit. Seara am aflat că l-au sunat şi pe viceprimar şi pe secretar, dar cei doi din primărie au zis că nu fac nimic fără acordul meu scris”, ne-a relatat Breda Lajos, edilul comunei Vârsolţ.
Tot de la primarul din Vârşolţ am aflat că şi alţi colegi din primările din Sălaj au fost contactaţi de persoane necunoscute în aceeaşi manieră.
“Mi-au poovestit colegii că primarul din Horoatu Crasnei a fost păcălit şi i-a dictat conturile bancare, dar pe urmă a mers la bancă şi le-a blocat. Şi primarii din Băbeni şi Carastelec au fost sunaţi. Fac un apel către toţi cetăţenii din Sălaj să nu se lase păcăliţi de astfel de escrocherii, deoarece procurorii nu acţionează prin telefon”, ne-a mai spus primarul comunei Vârşolţ, Breda Lajos.