decembrie 5, 2025

Medierea – unealtă pentru societatea civilă

imagine-articol0_44416

Culegere de speţe în mediere comentate


La inceputul lunii martie, la Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „I.S.Bădescu” Sălaj , Uniunea Centrelor de Mediere din România a lansat şi în Zalău culegerea de speţe în mediere comentate intitulată „Să înţelegem medierea”. Lansarea a avut loc în prezenţa câtorva dintre co-autori, şi anume ştefan ştef – mediator Zalău şi vicepreşedinte UCMR, Anca Iacob – mediator Constanţa, Rodica Cociu-Anghel – mediator Ploieşti, Petre Ene – mediator Ploieşti, Ana Ruxandra Stanciu – mediator Ploieşti, Ana Maria Tuluc -mediator Sibiu, Victoria Graur – mediator Cluj Napoca. La lansare au mai participat şi mediatori din judeţul Sălaj, membri ai Asociaţiei „Centrul de Mediere” Sălaj.

La apariţia acestei culegeri de speţe şi-au adus contribuţia în calitate de co-autori un număr de 18 mediatori, din toată ţara.
Lucrarea cuprinde 36 de speţe – de conflicte care şi-au găsit rezolvarea prin mediere şi nu au mai ajuns în faţa unui judecător – şi îşi propune să aducă în atenţia profesioniştilor în mediere experienţa şi bagajul informaţional al unor mediatori cu experienţa practică în domeniul medierii.
Conflictele fac parte din viaţa curentă a omenirii. Cele mai multe conflicte vizează aspecte general umane pentru care forma juridică este doar o modalitate extremă de manifestare. Astfel, marea majoritate a conflictelor pot fi rezolvate prin mediare şi nu mai ajung să fie rezolvate pe calea justiţiei clasice.
Medierea este calea care oferă răspuns unei probleme curente a societăţii: severa lipsă de comunicare. Stabilind procedura medierii ca limbaj comun în soluţionarea conflictelor, încercăm în realitate stop_coloana să facilităm comunicarea în societate şi între toate elementele care compun societatea.
Lucrarea este întemeiată pe experienţa co-autorilor, care împărtăşesc cititorilor speţe concrete din propria practică de ani de zile ca mediatori, dovedind că sunt buni cunoscători ai activităţii de zi cu zi din birourile de mediator. Găsim în paginile acestei culegeri exemple de speţe mediate din toate domeniile vieţii curente, tehnici de mediere aplicate în situaţii neconvenţionale, comentarii lămuritoare asupra particularităţilor cazurilor, toate acestea alcătuind un volum necesar mediatorilor profesionişti.
Culegerea de speţe se adresează în aceeaşi măsură şi publicului larg, acesta putând găsi în paginile ei cazuri concrete care au fost soluţionate prin procedura medierii, situaţii în care poate s-au aflat la un moment dat şi nu au ştiut că pot găsi o soluţie avantajoasă şi prin mediere, fără să se mai ajungă în faţa unui judecător, economisind în acest mod timp, bani şi evitând stresul provocat de susţinerea unui proces într-o instanţă de judecată.

Nicolae Ştefan ŞTEF
Mediator
Vicepreşedinte UCMR
Vicepreşedinte Asociaţia
„Centrul de Mediere” Sălaj