decembrie 5, 2025

Diplome şi trofee fără număr

imagine-articol0_44000

Cea de a cincea ediţie a evenimentului cultural „Gala Culturii Sălăjene” a avut loc sâmbătă în Clădirea Transilvania (sala de bal). La invitaţia organizatorului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sălaj, şi-au făcut prezenţa oameni de cultură, artişti, scriitori, muzeografi, cercetători, restauratori de monumente istorice, lucrători în instituţiile de cultură şi administrative, sponsori şi reprezentanţi ai unor unităţi economice. Ca şi anul trecut, elita PSD, deşi invitată, a absentat. Nici mai marii opoziţiei sălăjene nu s-au înghesuit la această ediţie. La urma urmei, vorba unui invitat: „Ce are politica cu cultura?!” Tutuşi, Prefectura l-a trimis la evenimet pe subprefectul Szilagyi Robert, iar Consiliul Judeţean pe secretarul Cosmin Vlaicu. De bună voie şi nesi-lit de nimeni, mânat doar de interesul pentru cultură, în sală s-a aflat Septimiu Ţurcaş, primarul oraşului Şimleu Silvaniei. La fel şi consilierul zălăuan Claudiu Bîrsan. Ministerul Culturii a fost reprezentat ca şi la celelalte ediţii de către Luminiţa Constantin – secretar general adjunct, prietenă şi bună cunoscătoare a culturii sălăjene.

După ce tenorul zălăuan Sergiu Chirilă a deschis evenimentul cu canţoneta „Sole Mio”, încântând auzul şi mângâind sufletele celor prezenţi, a urmat un lung şir de decernări de Diplome de onoare şi Trofee de excelenţă. stop_coloana Pentru a se pune bine cu Cel de Sus, juriul a decernat prima diplomă episcopului de Sălaj, preafericitului Petroniu. Sunt multe numele celor care s-au evidenţiat, după Petroniu, pe tărâmul culturii sălăjene. Esenţial este că ceremonia de decernare a diplomelor şi trofeelor a durat mai bine de trei ore şi jumătate. Au fost premiate secţiunile: promovarea Sălajului, protejerea şi restaurarea monumentelor istorice, activităţile muzeale, patrimoniul cultural imaterial cu subsecţiunile: salvgardarea patrimoniului cultural naţional imaterial şi promovarea folclorului local, cultura scrisă, teatru, film, muzică, mass-media şi susţinerea culturii. Înainte de tragerea cortinei, un grup de solişti instrumentişti din cadrul Ansamblului folcloric Porolissum, împreună cu Darius Stoica (copilul care joacă personajul principal din filmul „Usturoi”) au interpretat un potpuriu de melodii populare. Masa a fost bogată, balul a fost fără dans. Şi uite aşa, putem încresta în răboj că a mai avut loc o ediţie a „Galei Culturii Sălăjene”.