Sustinatorul echipei de fotbal din Ileanda a investit 3 miliarde lei vechi in constructia unui strand in Simisna si a unui restaurant. In perspectiva, intentioneaza dezvoltarea si modernizarea spatiului la nivelul unui mini aqua parc.
Din dorinta de a face ceva mai deosebit pentru comunitatea din care a plecat si pentru satul natal, Simisna, Grigorita Revnic a dat viata unui obiectiv indraznet pentru zonele rurale. Anul acesta, a finalizat constructia unui strand, la iesirea din localitate, spre Hasmas, in zona fostului SMA. Investitia a fost estimata la trei miliarde lei vechi.
Bazinul de inot, ce masoara 25 m lungime si 10 m latime este alimentat cu apa din Valea Simisnei, care in prealabil este filtrata si recirculata, iar pentru apa de la dusuri s-au montat baterii solare. La strandul care functioneaza zilnic de la ora 11.00 la 22.00, dupa cum am aflat de la finantatorul sau, s-a amenajat o plaja de nisip, un teren de volei si s-a construit un restaurant deschis non-stop. Zilnic, localnici si turisti din judetele invecinate, in numar foarte mare, se bucura de aceasta oportunitate de relaxare. Deocamdata, spatiul ofera posibilitati de cazare doar in regim de camping.
Planurile investitionale ale lui Revnic tintesc extinderea acestei zone de agrement. “Pana acum, a mentionat el, nu am realizat decat 10 la suta din ce mi-am propus. Imi doresc sa amenajez aici un mini aqua parc, cu topogane, cu inca doua bazine (unul dintre ele cu apa sarata adusa cu cisterna de la Ocna Sugatag) si sa construiesc o pensiune. Totodata, voi mai realiza terenuri sintetice de tenis si minifotbal, precum si o pescarie”.
Grigorita Revnic, cel care a dat viata unui proiect mai putin obisnuit pentru localitatile din mediul rural romanesc, este om de afaceri in judetul Maramures si impatimit sustinator al sportului, cu predilectie al echipei de fotbal Somesul din Ileanda, grupare pe care a sprijinit-o din punct de vedere financiar.
Aqua parc la Simisna
Articole
O viață nouă, o lume nouă…
”Ieri am fost inteligent, așa că am vrut să schimb lumea. Astăzi sunt înțelept, așa că mă schimb pe mine însumi.” (Rumi) Dragi cititori, pace și bine! – este urarea care și-o adresau și continuă să și-o adreseze călugării din ordinul franciscan, în simplitatea lor radicală. Pacea este ”capodopera rațiunii”, așa cum spunea J. Muller. Pacea este o dispoziție lăuntrică, o înclinație către bunăvoință, dreptate și caritate… și totuși, e atâta lipsă de pace în lume! Oare…
Mai mult...Sfânta Cecilia, caracter de oțel și simbol al muzicii
Dragi cititori, avem nevoie să reactualizăm în fiecare zi, în conștiința noastră, viețile sfinților. Să nu uităm ca sfinții sunt superiori geniilor, fiindcă ideea de sfințenie este legată de ideea de minune. Să nu uităm că suntem chemați și noi, în fiecare zi, la eroism, pentru că doar eroismul trăit sub dominanta Evangheliei mai poate salva această lume. Astăzi, să ne amintim de viața Sfintei Mucenițe Cecilia, cea care este sărbătorită în întreaga creștinătate de rit bizantin…
Mai mult...