decembrie 5, 2025

Deputatul sălăjean Lucian Bode susţine schimbarea legii partidelor

imagine-articol0_43952

Se doreşte spargerea monopolului pe piaţa ideilor politice şi proiectelor de guvernare


 Pe masa de lucru a Senatului se află în dezbatere propunerea legislativă pentru modificarea legii nr. 14/2003 a partidelor politice. Iniţiativa legislativă este susţinută de 39 de senatori şi deputaţi PNL, printre care se numără şi deputatul sălăjean Lucian Bode. Proiectul vrea ca legea partidelor politice să permită cetăţenilor României care vor să-şi întemeieze un partid să pornească de la 500 de susţinători, nu ca în prezent, de la minim 25.000 de susţinători. 

„În România, pentru înfiinţarea unui partid politic nou, Legea partidelor politice prevede obligaţia strângerii a cel puţin 25.000 de semnături ale membrilor fondatori (…) Dintre cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, în 14 state se poate înfinţa un partid nou cu 1 – 10 membri, fără alte condiţii suplimentare, în 4 state sunt necesari 3 membri, cu condiţii suplimentare de susţinere prin semnături, într-un stat sunt necesari 50 de membri, în alte cinci state sunt necesari între 100 şi 1.500 de membri fondatori”, se arată în expunerea de motive a celor 39 de senatori şi deputaţi. stop_coloana
Iniţiatorii afirmă că „legea actuală creează un monopol pe piaţa ideilor politice şi proiectelor de guvernare în lipsa unei competiţii între partide politice diverse, iar cetăţenii României sunt limitaţi în dreptul de a alege liber şi de a fi guvernaţi de organizaţiile politice pe care le consideră cele mai adecvate intereselor şi valorilor lor”.
„Nu cred că se va ajunge la apariţia a foarte multe partide politice peste noapte. Legea pe care o propunem noi este aplicată în multe state ale Uniunii Europene, unde nu s-a ajuns la probleme din acest punct de vedere. Legea partidelor politice face parte dintr-un întreg set de legi pe care le-am propus ca şi iniţiator alături de mai mulţi colegi democrat liberali”, ne-a declarat deputatul Lucian Bode.