decembrie 5, 2025

Daniela Coţa află maine dacă mai este viceprimar

imagine-articol0_43932

Magistraţii Tribunalului Sălaj vor anunţa mâine sentinţa în cazul Prefectura Sălaj versus Consiliului Local Zalău. Prefectura a atacat în contencios administrativ deciziile adoptate prin vot în Consilioul Local, în august anul trecut, prin care viceprimarul PSD Daniela Coţa era înlocuită cu consilierul Claudiu Bîrsan. Trambalarea prin instanţă a suspendat hotărârile Consiliului Local până la sentinţă, astfel că Daniela Coţa este şi azi viceprimar în Zalău. În final, procesul s-a judecat vineri, dar soluţia a rămas în pronunţare încă cinci zile. Cu toate că astfel de cazuri se judecă cu celeritate, procesul a fost amânat de patru ori.

Colegii i-au reproşat conduita în probleme de serviciu

Primul proiect de hotărâre pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local Municipal din 6 august a fost pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului PSD Daniela Coţa. Consilierii PDL şi PNL, iniţiatorii proiectului, au motivat înlocuirea Danielei Coţa pentru „nematerializarea în practică a angajamentelor asumate prin jurământul rostit la investirea în funcţia de viceprimar, activitatea sa nefiind pe măsura sarcinilor pe care le avea de rezolvat”. „Nu a reuşit să demonstreze că acţiunile sale sunt în acord cu cele ale executivului, exemplu în acest sens fiind o bună parte din iniţiativele primarului sau ale unor consilieri locali, pe care chiar dacă iniţial le-a îmbrăţişat în cadrul şedinţelor de executiv, ulterior nu le-a votat sau chiar le-a contestat în mod public”, au argumentat consilierii. Daniela Coţa „nu s-a integrat din punct de vedere administrativ echipei de conducere executive”, iar „neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor delegate de primar au dus la diminuarea treptată a acestora”, se spune în proiectul de hotărâre.
Daniela Coţa a încercat să motiveze situaţiile în care s-a împotrivit propunerilor de hotărâri supuse abrobării. „Nu am fost de acord şi nu am votat proiectul de hotărâre privind rectificarea bugetului, deoarece am specificat lipsa informaţiilor din nota de fundamentare. Am fost împotriva achiziţionării unui srviciu de consultanţă juridică de către Direcţia de Asistenţă Socială Zalău, deoarece am considerat că este inoportun. Totodată, nu am fost de acord cu proiectul de hotărâre privind acordul Consiliului Local în ceea ce priveşte vânzarea unor bunuri ale stop_coloana Uzinei Electrice, deoarece acest atribut este al Adunării Generale a Acţionarilor”, a spus Coţa. De altfel, ea a fost singura care a comentat la proiectul de hotărâre, înainte de a fi supus votului.

O parte din aliaţii politici au trădat-o pe Coţa şi au votat pentru demitere

14 din cei 20 de consilieri locali prezenţi la şedinţa Consiliului Local din 6 august au votat pentru schimbarea din funcţie a viceprimarului Daniela Gabriela Coţa, iar şase consilieri au votat împotriva schimbării acesteia. Şi astfel, Proiectul de hotărâre a devenit Hotărârea nr.221 a Consiliului Local Zalău. Interesant este că cele 14 voturi pentru schimbarea Danielei Coţa au depăşit numărul de consilieri pe care alianţa PDL – PNL îl are în Consiliul Local. Trei consilieri dintre cei ai opoziţiei, PP-DD, UDMR sau PSD au votat pentru schimbare viceprimarului Coţa.

Claudiu Bârsan a avut susţinere inclusiv din partea adversarilor politici

Cel de al doilea proiect de hotărâre din şedinţa Consiliului Local Municipal din 6 august se referea la alegerea unui viceprimar al Municipiului Zalău. Din procesul verbal al şedinţei reiese că consilierul Bârsan Claudiu a dat citire proiectului, iar consilierul Mureşan Rodica (comisia juridică) a dat aviz favorabil. Mureşan Rodica îl propune în funcţia de viceprimar pe Consilierul Bârsan Claudiu Cristian, iar consilierul Mureşan Cristian o propune în funcţia de viceprimar pe Coţa Daniela Gabriela. S-au întocmit buletinele de vot. Claudiu Bîrsan a fost votat de 13 consilieri din 20. Şi Daniela Coţa a primit patru voturi, ceea ce înseamnă că din cei şase care au votat împotriva înlăturării ei, doi nu au mai dorit să o susţină pentru funcţie. Trei voturi au fost nule. Şi astfel se adoptă Hotărârea nr.222, prin care Claudiu Bîrsan este ales în funcţia de viceprimar al Zalăului.