Nu-i fericire, dar e trai

Nu ninge. Zăpada nu s-a aşezat şi pe la noi. A stat câteva zile, apoi a plecat. Este ştiut din vechime că omătul aduce recolte. Dar, de câteva ierni Cel de Sus şi-a întors faţa de la noi. Vara fântânile seacă, ţarina crapă şi plantele se ofilesc. De fapt, la noi, în mare parte a Sălajului, se practică agricultura de subzistenţă, care asigură hrana unei familii. Surplusul, puţin ori deloc. Am văzut pe ici pe colo preocupări pentru a analiza piaţa din zonele deluroase şi muntoase ale Sălajului. Concluziile sunt cu o mare doză de reproş: că nu se face agricultură mo-dernă. De unde să faci asta pe dealurile noastre, în Turbuţa, în Proteasa, în Ciglean, în Mesteacăn şi încă în vreo 40 de sate pe care şi colectivizarea le-a ocolit? Şi totuşi, oamenii acestor aşezări şi-au lucrat pământul pe seama lor. Mulţi dintre ei aveau mălai în pod. Acum, cu noul regim al pământului se discută de raportul dintre agricultura modernă şi cea tradiţională. stop_coloana Prin ţară, acolo unde pământul nu este vândut străinilor, sunt câţiva boieri pe care-i vedem la televizor. Satul nostru de deal şi de munte rămâne în mare parte încă un miracol. Prea puţin este luat în seamă de autorităţi, cu toate că prin satele noastre mai sunt culturi agicole, livezi cu pomi, ouă, brânzeturi, băuturi distilate. Produse în mica gospodărie ţărănească. Deocamdată, analiştii să-şi scoată din cap dogma că aceasta ar fi o agricultură anacronică. Ce puneţi în loc, domnilor? Nu-i fericire, dar e trai!