Elevii de la Colegiul Tehnic API au reprezentat județul Sălaj la Targul Firmelor de Exercițiu
Elevele Mastan Bianca, Andrada Baboș și Alexandra Sîntpetrean au reprezentat județul Sălaj la competiția “Târgul firmelor de exercițiu “Rivulus Dominarum Tineret” și s-au întors acasă cu două mențiuni și un premiu special. Aflat la cea de-a VIII ediție, concursul desfășurat sâmbătă, 6 decembrie, a reunit la Baia Mare cele mai bune echipe din țară ce au organizat firme de exercițiu. Firma elevilor de la Colegiul Tehnic A.P. Ilarian s-a situat printre primele firme, reușind să câștige o mențiune la secțiunea cel mai bun spot și cel mai bun catalog profesio-nal, iar la capitolul cea mai bună prezentare au venit acasă cu un premiu special.
În total, la concurs au parti-cipat 117 firme din 18 județe. Firma reprezentată de cele trei eleve a fost prezentă pentru a doua oară consecutiv la acest eveniment. “Participarea la astfel de evenimente le permite elevilor contactul direct cu mediul de afaceri, le dezvoltă spiritul de echipă și experiența de a conduce direct negocierile prin realizarea tranzacților”, stop_coloana a declarat Daniela Flavia Gozman, profesoara coordonatoare a firmei sălăjene. De asemenea, Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, printr-un comunicat remis de Marcel Lucaciu ține să-i felicite pe cei trei elevi pentru reușita de la competiție.
