Tămăduirea femeii garbove

(Luca 13,10-17)

Evanghelia acestei duminici ne înfățișează iubirea de oameni a lui Hristos, dar și urâta iubire de sine a fariseilor, dimpreună cu pizma, furia și fățărnicia lor. Sâmbăta este zi de rugăciune publică la iudei, așa cum e pentru creștini Duminica. Domnul mergea adesea în pustiu și singurătate, unde petrecea nopți întregi în rugăciune, dar nu ocolea nici rugăciunea din sinagogă împreună cu oamenii. Dar nu doar pentru rugăciune mergea Iisus la sinagogă, ci folosea acest prilej pentru a-și vesti învățătura și a săvârși dumnezeieștile Sale lucrări, care să stea mărturie asupra dumnezeirii Sale și mântuirii aduse de El. O asemenea lucrare a săvârșit și în împrejurarea descrisă în Evanghelia acestei duminici. În sinagogă a intrat o femeie infirmă, crunt încovoiată de duhul cel rău. Cu capul plecat până la genunchi, acestă biată făptură nu vedea chipurile oamenilor din jur. și se afla în starea asta nu de o săptămână sau de o lună, ci de optsprezece ani. Dar Iubitorul de oameni S-a uitat cu milă la nefericita făptură, văzând în ea nu un lemn uscat, ci o fiică a lui Avraam, un suflet zidit de Dumnezeu și vrednic de mila Lui. Nu ea a cerut ajutorul și nici altcineva nu a intervenit pentru ea, ci Bunul Păstor S-a îndreptat primul către oaia Sa cea pierdută în hățișurile satanei. Mai întâi o privire milostivă, apoi un cuvânt puternic, și la urmă o atingere plină de dragoste. A chemat-o la Sine și I-a dăruit tot ce i-a lipsit vreme de optsprezece ani, a dezlegat-o de infirmitatea sa, iar ea îndreptându-și trupul, slăvea pe Dumnezeu. Evanghelia nu se oprește aici. Am văzut o lucrare nemaivăzută a luminii, iar acum urmează una a întunericului. Mai-marele sinagogii s-a mâniat că Iisus o vindecase sâmbăta, s-a adresat mulțimii: ,,Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; venind deci într-acestea, vindecați-vă, dar nu în ziua sânbetei”. Vedeți răutatea și fățărnicia? Acest dregător nu cutează să-L mustre pe Iisus în față, și de aceea ceartă stop_coloana poporul, deși în inima lui pe Hristos Îl ocărăște, iar nu pe popor. Mai-marele sinagogii nu cutează să se uite în ochii lui Iisus și să spună:,,Tu ești de vină!” Se îndreaptă spre popor și-l ocărăște. Poate fi mai mare fățărnicie? Însuși Domnul îl numește fățarnic: ,,Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare sâmbăta boul său, sau asinul său de la iesle, și nu-l duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o satana, nu se cuvenea oare să fie dezlegată de legătura aceasta, în ziua sâmbetei?” Domnul cunoște inima omului, știe că mai-marele sinagogii pe El Îl țintește, deși cu limba ceartă poporul. În împrejurarea de față nu râvna pentru Lege îl înflăcăra pe mai marele sinagogii, ci iubirea de sine și ura neîmpăcată, pe care și el, ca și mulți cărturari și farisei o nutrea față de Iisus. Făcea paradă de râvnă pentru Lege, dar din inimă îi picura pe limbă venin. Încă și pentru aceasta îl numește Domnul fățarnic Prin răspunsul Său tăios ca sabia și limpede ca lumina zilei, Domnul a făcut să amuțească și a rușinat nu numai pe acest mai-mare al sinagogii, ci pe toți dușmanii Săi. și astăzi fățărnicia stinge dragostea și aprinde neîncrederea din care răsar în lume toate răutățile: prietenul se îndoiește de sinceritatea prietenului, soțul se îndoiește de cinstea și fidelitatea soției, soția se îndoiește de curăția soțului, tatăl are bănuieli asupra fiului și fiul asupra tatălui, fratele nu se încrede în fratele său. și, de unde stăpânește îndoiala, bănuiala și neîncrederea, de acolo fuge dragostea. Zis-a Domnul:,,Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia “.