Vin alimentele de UE, da’ oare chiar vin, da’ când vin?, se întreabă unul pe celălalt batrânii satului şi vecinii din blocurile cartierelor marginaşe, şi nu numai. Măcar de Crăciun de le-am avea, îşi zic pe şuşotite oamenii suficient de săraci ca să primească mila Uniunii Europene. 38.000 de sălăjeni din totalul de 217.000 aşteaptă pomana care îi va ajuta să se mai târască un timp prin existenţă. Asta înseamnă că unul din cinci locuitori ai Sălajului îşi duce viaţa la marginea subnutriţiei. Suntem atât de săraci încât înjosirea şi umilirea nu ne mai dor. Suntem atât de săraci încât ne bucurăm de trei conserve (de alfel de proastă calitate) şi de un kil’ de zahăr, ca întâiul născut de sânul mamei sale. De sânul mamei Europa, care pe zi ce trece se apropie tot mai mult de sterpiciune. Pentru noi. Dacă unul din cinci locuitori ai Sălajului îndeplineşte condiţiile de sărăcie pentru a fi umilit cu bucate în valoare de 128 de lei, înseamnă că cei care au un venit mai mare de 400 de lei sunt clasa de mijloc. Să fii încadrat în clasa de mijloc cu stop_coloana 100 de euro pe lună, e trist, e foarte trist. Şi apoi, dacă stăm şi socotim că ajutoarele alimentare de la UE îi ajung săracului o săptămână, maxim două, pe bună dreptate ne întrebăm ce va face în cele 50 de săptămâni care au mai rămas din an? Va musti în sărăcia lui, va trage obloanele peste fragmentul acela de lumină ceţoasă care i-a pătruns în traiul cotidian datorită “generozităţii” Uniunii Europene, o săptămână sau două, şi vrând-nevrând se va întoarce la existenţa mocirloasă de fiecare zi. Şi mai ajută şi altcineva cu mâncare? E prea lucie sărăcia pe acest picior de plai ca alimentele oferite de UE să rezolve, fie şi în mică parte, problema unui trai cu nuanţe decente şi umilinţa la care suntem supuşi e prea zgrumţuroasă.

Post Views: 56