Social-democraţii din Consiliul Local Zalău propun ca elevii să circule gratis cu autobuzele
Cei patru membrii ai PSD din Consiliul Local Zalău susţin adoptarea unui proict de hotărâre pentru gratuitate acordată elevilor pe mij-loacele de transport în comun. “Propunem această măsură începând cu anul şcolar 2014 – 2015, respectiv începând cu luna septembrie 2014, măsură ce urmează a fi va-labilă doar în perioada derulării cursurilor anului şcolar. Propunem această măsură în mod special pentru diminuarea absenteismului şi a întârzierilor la cursuri, dar şi pentru degrevarea bugetului familiilor de cheltuiala aferentă transportului local al elevilor la şi de la şcoală”, argumentează consilierii locali. Ace-ştia propun ca elevii să demonstreze cu carnetul de elev vizat că sunt şcolari la momentul în care apare un control pe mijlocul de transport.
Elevii din învăţământul gimnazial şi liceal beneficiază de reducere de 50 la sută din abonamentul lunar pe mijloacele de transport în comun. Elevii plătesc 30 de lei din 60 de lei, cât este costul abonamentului la Transurbis. Diferenţa este subvenţionată din bugetul local. Un număr de 6.703 de elevi au plătit anul acesta abonamente la transportul în comun.
Propunerea a fost avansată şi verbal la finalul şedinţei de Consiliu Local de luna trecută. Răspunsul venit din partea primarului Radu Căpîlnaşiu a fost că şi domnia sa îşi doreşte acest lucru, “dar după alegerile prezidenţiale”, sugerând astfel că este vorba de o măsură populistă, propusă în şedinţa amintită de viceprimarul PSD Daniela Coţa.
Rămâne de văzut dacă consilierii PNL şi PDL, care au 11 din cele 21 de voturi din Consiliul Local, şi dacă ceilalţi consilieri ai celorlalte partide vor aproba sau nu această propunere a social-demo-craţilor. Ei vor considera, pe baza cifrelor comunicate de Direcţia Economică a Primăriei, dacă o astfel de măsură se susţine financiar sau nu.
