Potrivit dispozitiilor legii nr.78/2014, intrate de ieri în vigoare, activitatea de vo-luntariat se consideră ca experienţă proesională în specialitate, în funcţie de tipul activităţii, dacă aceasta este realizată în domeniul studiilor absolvite. ÎDupă aceste dispoziţii, activitatea de voluntariat nu va fi recunoscută ca şi vechime în muncă, cum cred unii, ci ca şi experienţă într-un domeniu. De exemplu dacă o persoană merge în volunta-riat în domeniul sanitar, va dobândi experienţă în acest domeniu şi atunci când la un moment dat va participa la un concurs de angajare şi i se va cere experienţă în domeniu, persoana respectivă va putea să folosească acel contract de voluntariat ca să-şi dovedească experienţa dobândită, doar atât. Atenţie, contractul nu dovedeşte şi vechimea în muncă”, ne-a informat Inspectorul şef al Inspecţiei Teritoriale de Muncă (ITM) Sălaj, Luminiţa Nemeş. “Această lege poate fi un avantaj pentru tinerii absolvenţi, pentru şomeri, pentru tinerii care sunt în căutarea unui loc de muncă. stop_coloana Totodată îi ajută pe voluntari să comunice mai uşor şi să socializeze”, ne-a declarat Laura Bungenţeanu, directorul Crucii Roşii Sălaj.

Noile prevederi ale voluntariatului mai precizează şi că organizaţia şi voluntarul vor încheia un contract de voluntariat în formă scrisă. La cererea voluntariatului, organizaţia va elibera un certificat de voluntariat care va conţine abilităţi-cheie preluate din Cadrul Naţional şi cel European al calificărilor şi este similar cu certificatul de tip youthpass.