decembrie 6, 2025

Un tanăr de 29 de ani s-a spanzurat in cimitir

imagine-articol0_40990

Ovidiu Ghiuruţan, un tânăr de 29 de ani din Zalău, şi-a luat viaţa sâmbătă în incincta cimitirului. A fost găsit spânzurat în apropierea capelei ortodoxe de un trecător. Nu este greu de ghicit ce l-a împins pe Ovidiu către ştreang, dacă avem în vedere problemele pe care le avea. În primăvară a fost dat afară de la serviciu. Lucrase la o fabrică de obiecte sanitare lângă Crişeni. Foştii colegi de serviciu spun că avea probleme atât la locul de muncă, cât şi în familie. Toate se trag însă de la ceva. Iar lui Ovidiu aceste probleme i s-au tras de la vestitele “păcănele”. Lucru confirmat de toţi cei care i-au fost apropiaţi. De la banii pierduţi la jocurile de noroc au venit şi problemele de la serviciu şi certurile cu mama sa, cu care locuia împreună într-o garsonieră vis a vis de sala Sporturilor.
“Era o persoană desebită, foarte harnic, punea mâna pe orice trebuia”, îşi aduce aminte un fost coleg de-al său, care spune însă că Ovidiu îşi băga salariul în aparate, iar asta l-a distrus. Mergea zilnic la jocurile de noroc. După ce şi-a pierdut serviciul, a început să-şi vândă obiectele din casă. stop_coloana Şi-a vândut şi calculatorul, spun cunoscuţii lui Ovidiu. “Situaţia din familie nu era prea fericită. Locuia alături de mama sa în chirie şi nu se înţelegeau, tocmai pentru că juca mult la păcănele. Odată chiar a vrut să-mi vândă unele lucruri de prin casă, deoarece nu mai avea bani”, ne povesteşte un fost coleg de muncă. “Vestea că s-a spânzurat m-a surprins, îl ştiam o persoană harnică şi săritoare. Oricând ne ajuta când aveam nevoie de el. Era o persoană desoebită. Nu credeam că poate recurge la asemenea gest. L-am apreciat pentru felul său de a fi, dar asta e viaţa”, ne spune un alt fost coleg de la serviciu, şocat că un băiat atât de bun ca Ovidiu a sfârşit în ştreang din cauza viciului său.