Sambata, 11 iulie a.c., Comisia Europeana a trimis autoritatilor de la Bucuresti (primului ministru, Agentiei de Plati pentru Dezvoltate Rurala si Pescuit, Ministerului Agriculturii) o scrisoare in care anunta deblocarea a 171 de milioane de euro, reprezentand fondurile SAPARD pentru Romania. Reamintim cititorilor nostri ca decontarea cheltuielilor facute prin SAPARD a fost suspendata dupa o misiune de audit a Comisiei Europene ce a avut loc in prima jumatate a lunii iunie 2008. Comisia Europeana anunta, la data de 9 iulie 2008, autoritatile romane ca se sisteaza platile pentru Programul SAPARD pe 2008 (aproximativ 200 milioane euro) din cauza unor deficiente ale sistemului de management si control. Tot mai multe voci de la Bruxelles au cerut suspendarea fondurilor pentru Romania si datorita coruptiei, Comisia Europeana cerand, atunci, un plan de masuri pentru remedierea situatiei pana la 31 august 2008. S-au facut cei ce raspund de fondurile europene luntre si punte si au remediat situatia. Au intocmit rapoarte, au venit experti si s-a constatat ca dracul cel negru a fost vopsit in alb, adica se pot relua platile. Numai ca pentru asta, trebuiau indeplinite o sumedenie de formalitati. Cei de la Bruxelles nu se grabesc. De pilda, hotararea Comisiei Europene de a debloca fondurile SAPARD pentru Romania a fost luata in aprilie, anul acesta, iar decizia a fost emisa abia sambata trecuta. Cum investitiile incepute nu puteau astepta la nesfarsit, Agentia de Plati a implementat un plan de actiuni, iar autoritatile au reluat platile din bugetul de stat catre beneficiari in luna octombrie 2008. De precizat ca sistemul de finantare SAPARD presupune ca beneficiarul primeste banii de la bugetul de stat (ceea ce s-a si intamplat) iar Comisia Europeana ramburseza ulterior sumele statului.
In Salaj, investitiile nu s-au oprit
Dintr-o discutie avuta cu Augustin Ilies, sef Serviciu verificare cereri de finantare din cadrul Oficiului Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Salaj, am aflat ca toate cele sase investitii prin Programul SAPARD din judetul nostru au primit banii pentru continuarea si finalizarea lucrarilor. De altfel si programul SAPARD pentru Romania s-a prelungit cu un an. Totusi, Romania, prin blocarea fondurilor SAPARD de catre Comisia Europeana a pierdut 14 milioane de euro. Care nu-s de ici de colo.