Evanghelia Duminicii a V-a dupa Rusalii ne descrie, in chip lapidar vindecarea de catre Mantuitotul Iisus Hristos a doi indraciti din timpul Gadarenilor “care ieseau din morminte” si “erau asa de cumpliti ca nimeni nu putea trece pe drumul acela” (Matei 8,28) In cadrul episodului istoric-social relatat de Sf. Evanghelist, se contureaza doua planuri de existenta: planul supranatural si planul psihologic. Cel dintai plan-planul luminii invizibile, a duhurilor rele, necurate, este, in general ignorat de multimea crestinilor fiind ca scapa experientei simturilor de traire intelectuala a credintei, tinand cont de limitele intelegerii noastre firesti. Si totusi, acest plan este scos, cu tarie, in evideta de Sfanta Scriptura.
Al doilea plan de existenta, scos mereu in lumina de Evanghelia lui Hristos, este planul psihologic, al indracirii, aceasta realitate a sufletlui romanesc in descompunere, a omului indepartat de Dumnezeu prin pacat.
Daca am citi cu atentia cuvenita pericopa tamaduirii celor doi indraciti, am putea observa ca porcarii, inspaimantati ca “toata turma – in care intrasera dracii – s-a repezit pe rapa in vale si a perit in ape”, au fugit si s-au dus in cetate “de au povestit tot ce se petrecuse”, precum si “cele intamplate cu indracitii”, respectiv tamaduirea lor.
Din cine se compunea toata cetatea? Fara indoiala, din oameni cumsecade, seriosi, cu o buna situatie materiala, foarte grijulii cu averea lor, cu turmele de porci, dar indiferenti la suferinta aproapelui, la starea disperata a celor doi care au fost vindecati.
Se pune intrebarea legitima: de ce L-au alungat locuitorii din Garda pe Mantuitorul? Si raspunsul este simplu: fiindca li s-a inecat turma de porci. Asa cum procedam si noi, gadarenii acestui secol. Ca sa nu ne pierdem “turma de porci” il alungam pe Iisus din viata noastra, din familia noastra, din idealurile noastre, din sufletul si din mintea noastra, buimacite de mirajul ascensiunilor ieftine.
Ca sa nu ni se piarda “turma”, il pierdem pe Domnul, ca sa nu ni se inece “porcii” (cateva clipe, cateva zile, cateva luni, cativa ani de placeri si de cautari dubioase, de straluciri compromitatoare), il refuzam pe Iisus. Il rugam sa plece si sa ne lase in pace, in loc sa-i deschidem si sa-L primim cu osanele.
Constienti de mantuirea pe care am aflat-o in Iisus, sa aratam ochii nostri si sa spunem celor din jur: am fost orbi si acum vedem, am fost surzi si acum auzim. Si cu gura care altadata blestema, sa multumim lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui, traind o viata de plenitudine crestina, intr-o desavarsita partasanie cu El.

Post Views: 68