Contrar tendintei de pe orice piata sanatoasa, in Romania, criza nu a disciplinat nici consumatorul, nici comerciantul. Romanul cumpara tot mai mult, ignorand problemele financiare pe care le are. La randul sau, comerciantul a indraznit sa majoreze preturile produselor din magazine. Un studiu al institutului de cercetari GfK arata ca piata romaneasca de bunuri de larg consum a avut, in primul trimestru al acestui an, un avans de 18%, pe fondul cresterii preturilor cu 10% si a consumului cu 7%.
De suferit au avut doar magazinele de cartier, pentru ca romanii au inceput sa-si indrepte tot mai mult atentia spre super si hiper-marketuri, atrasi de oferte speciale si diverse promotii.
Cresterea exploziva a consumului a fost, de altfel, cea care a declansat criza. Bancile au intins o mana de ajutor, acordand intr-o veselie credite si solicitand majorarea gradului de indatorare a populatiei pana la valori greu de suportat.
Unii analistii spun, insa, ca tocmai de un consum mare are nevoie piata pe timp de recesiune si ca iesirea din criza sta in stimularea consumului intern. Conditia de baza este ca in vizor sa fie luate produsele noastre. Adica, sa nu consumam rosii turcesti, morcovi belgieni, piersici din Italia ori mere unguresti, ci sa cheltuim banii pentru legume si fructe similare produse pe meleaguri mioritice. Sa nu ne mai imbracam cu haine aduse din alte state, cand producatorii autohtoni risca sa intre in faliment.
Statisticile sunt neschimbate de ani de zile: importam aproape fara limita si exportam la valori mult mai mici. Si, din pacate, tendinta se pastreaza si acum. Poate daca producatorii nostri nu ar mai salta preturile si ar pricepe ca supravietuirea intr-un an de criza pe piata concurentiala sta si in preturi de criza, lucrurile ar fi mai simple. Si pentru noi, consumatorii, si pentru afacerile lor. Iar drumul spre liman ar fi mai putin anevoios.
Romanul, marele consumator
Articole
Au început înscrierile pentru învățământul liceal militar
Au început înscrierile pentru învățământul liceal militar. Pentru anul școlar 2025 – 2026 sunt scoase la concurs 816 locuri în cele cinci colegii naționale militare din țară. Perioada de înscriere a debutat în 13 ianuarie și continuă până în 21 martie. Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie online, accesând site-ul recrutaremapn.ro/signupform.php, sau la sediile birourilor informare-recrutare. Perioada de selecție debutează în 20 ianuarie și durează până în 11 aprilie. Examinarea medicală se va face în…
Mai mult...Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise, susține ministrul educației, Daniel David
Ministrul Educației: Metodele de predare de tipul „stai jos și scrie” trebuie interzise. Directorii de școală să își monitorizeze profesorii Formula de predare în care îi spui elevului „stai jos și scrie după dictare” trebuie interzisă, dacă acel conținut dictat este în manuale sau în alte tipuri de suport, a anunțat ministrul educației, Daniel David. „Aici trebuie să fie acele mecanisme pe care le implementează inspectoratul, care organizează titularizarea, directorii de școală trebuie să își monitorizeze profesorii,…
Mai mult...