Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii pu-blice ar putea fi modificata astfel incat varsta standard de pensionare la femei sa fie de 65 de ani, la fel ca si la barbati, se arata in proiectul de lege lansat in dezbatere publica de Ministerul Muncii. Din anexa actului normativ reiese ca femeile care s-au nascut dupa 1971 se vor putea pensiona abia in 2035, cand vor atinge varsta de 65 de ani.
Ministerul Muncii argumenteaza aceasta modificare, spunand ca „egalizarea varstelor de pensionare pentru femei si barbati se circumscrie recomandarilor Comisiei Europene transmise Romaniei, in contextul unei societati cu o populatie imbatranita, care afecteaza sustenabilitatea financiara a sistemului public de pensii”. „Comisia Europeana a constatat ca nivelul redus de respectare a obligatiilor fiscale constituie o provocare majora, iar sustenabilitatea si adecvarea sistemului de pensii prezinta riscuri medii pe termen lung”, se arata in expunerea de motive a proiectului de act normativ. Initiatorii proiectului sustin ca marirea varstei de pensionare va ajuta la restabilirea increderii in finantele publice si, totodata, va asigura pensii adecvate si viabile pe termen lung prin participarea mai activa pe piata fortei de munca a femeilor si barbatilor pe parcursul intregii vieti.
Masura pe care Ministe- rul Muncii o are in vedere intra in total dezacord cu alte date sociologice importante, precum speranta de viata. Po-trivit ultimelor statistici, in Romania femeile au o spe-ranta de viata de 74 de ani, in timp ce barbatii ating in medie varsta de 70 de ani. Asta inseamna ca o buna parte a celor care cotizeaza acum la sistemul public de pensii nu vor mai avea timp sa beneficieze de aceasta forma de protectie sociala.
Directorul Casei de Pensii vrea corectii la actuala lege
Avand in vedere statisticile, directorul Casei Judetene de Pensii Salaj, Filonas Chis, sustine ca este absurd sa cresti varsta de pensionare in aceste conditii. „Am avut discutii la nivel inalt si, din punctul meu de vedere, trebuie sa umblam la extreme. Trebuie sa curatam sistemul de balast. Nu putem sa-i sustinem pe cei care nu contribuie. Eu insist foarte mult si am vorbit si cu presedintele Casei Nationale de Pensii ca punctul de pensie sa fie din nou legat de valoarea de pensie prin salariul mediu brut pe economie, cum a fost. Asa vom avea o relaxare economica cat de cat. Voi face tot ce imi sta in putinta sa se introduca din nou aceasta masura, deoarece am constatat ca s-au pierdut 32 la suta din pensii dupa forma actuala a legii”, sustine Filonas Chis. In ceea ce priveste proiectul de lege pentru modificarea legii 263/2010, directorul CJP Salaj nu crede ca va intra in discutie anul acesta. „Eu simt ca nu se va lua in discutie anul acesta. O sa insistam sa facem corectii majore in sistem”, adauga Filonas Chis.
Potrivit directorului adjunct al Casei Judetene de Pensii, Florian But, cresterea varstei de pensionare la femei se face gradual. Acesta spune ca femeile se vor pensiona la 63 de ani abia in anul 2030. Referitor la cresterea graduala a varstei de pensionare de la 63 de ani la 65 de ani pentru femei, Florian But spune ca probabil aceasta se va aplica abia dupa 2030. In prezent, in Salaj avem 67.000 de pensionari, din care aproape jumatate, adica 32.000, sunt femei.