Acolo unde se ascunde soarele dupa dealurile Simisna – Garbou, in bazinele hidrografice ale Braglezului si Cristoltelului, pe nici mai mult, nici mai putin de 44 de kilo-metri patrati se rasfira ca un evantai asezarile comunei Cristolt. Sunt patru la numar: Cristolt – resedinta de comuna, Muncel, Poiana Ontii si Valeni. Dovada locuirii omului pe aceste meleaguri este sustinuta de descoperirile arheologice din vatra satului Muncel, unde s-au gasit urmele unei asezari din epo-ca bronzului. Cristoltul, ca asezare, este mentionat documentar in anul 1554, sub denumirea Nagy Kerestolcz. Un alt act documentar atesta, trei ani mai tarziu, existenta satului Muncel. Pentru Poiana Ontii nu se cunoaste anul atestarii, iar localitatea Valeni este o asezare relativ noua, din anul 1954. Intr-o succinta prezentare a comunei, primarul Ioan Cheseli afirma ca unitatea administrativ-teritoriala pe care o pastoreste numara 1.220 de suflete. Sunt oameni harnici, care se lupta adesea cu relieful neospitalier, cu clima de multe ori nefavorabila si cu tot ce a dat Domnul pe pamant ca sa se poata numi zona defavorizata. Doar doua comune din judetul Salaj (Cristolt si Zalha) sunt consi-derate zone defavorizate. Asta nu inseamna insa ca locuitorii acestor entitati nu se bucura de binefacerile civilizatiei, de scoli, de unitati sanitare, de drumuri asfaltate, de locuri de recreere si de tot ce-i necesar pentru un trai decent.

Un drum pe vale, un drum pe deal

Saptamana trecuta a fost inaugurat drumul comunal DC 47A, care face legatura intre localitatea Valeni si centrul de comuna. Au participat oficialitati judetene, parlamentari, oficialitati locale, sateni din ambele asezari. A fost pur si simplu sarbatoare, pentru ca cei doi kilometri de drum ii scutesc pe locuitorii din Valeni de o ruta ocolitoare de 25 de kilo-metri pentru a ajunge in Cristolt. Chiar daca unii localnici au luat in deradere intentia primarului de a croi un drum peste dealuri si prapastii, iata ca aceasta intentie a prins conturul realitatii, in ciuda faptului ca cinci ani au durat lucrarile si au fost finantate in proportie de 80 la suta din bugetul local.
Nici cu calea de acces dintre Cristolt si Poiana Ontii nu i-a fost usor primarului Cheseli. Drumul serpuia in mare parte pe cursul unei vai. Cand apele se prelingeau de pe versanti si valea se umfla nu puteai ajunge la Poiana Ontii nici pe jos, nici cu alt mijloc de transport. Ca drumul sa fie scos de pe cursul vaii trebuia acceptul cetatenilor prin ale caror gradini urma sa fie croita calea de acces. Cum simtul proprietatii la omul de la tara este foarte pronuntat, i-au trebuit ani buni primarului Cheseli pentru a-i lamuri pe proprietarii de gradini sa cedeze o bucata de teren pentru drum. De opt ori le-a dat mai mult teren primaria celor care au fost de acord ca drumul sa treaca prin gradinile lor. Pana la urma toti locuitorii au fost de acord. Drumul comunal DC 48 se numeste calea rutiera care trece prin gradinile de la marginea Cristoltului. Daca mai amintim si drumul dintre Cristolt si Muncel, recent reabilitat tot cu fonduri din bugetul local, putem afirma fara teama de tagada ca primarul Cheseli are o „slabiciune” fata de drumurile comunale si ulitele din cele patru sate. O slabiciune bene-fica pentru cei ce l-au ales.

Releul din Dealul Vascului
O realizare pe care primarul de Cristolt n-are de gand sa o uite a fost introducerea telefoniei mobile in comuna. „Intr-o prima faza, ne spune Ioan Cheseli, am incercat sa obtinem un releu TV, pentru ca televizoarele functionau cu foarte multi „purici”. Asta prin 2000. Dupa ce s-a discutat cu Directia Radio – TV Cluj si am primit aprobare, primaria, pe cont propriu, a adus un pilon pe care l-am mutat in Dealul Vascului. Apoi, am construit aici pentru aparatura o incapere din lemne de pin. Si uite asa, in zona, localnicii au putut accesa fara probleme TVR1 si mai apoi TVR2”. Cum pilonul montat pe Dealul Vascului era proprietatea primariei, ideea de a-l folosi si pentru telefonie mobila aproape a venit de la sine. Primarul Cheseli a contactat mai multe firme din acest domeniu. Dupa mai multe testari, a ales-o pe cea mai avantajoasa. Pe stalpii folositi, cu cheltuiala minima, a fost tras curentul la piloni. S-a realizat microreleul si in doua luni a fost adusa apara-tura pentru telefonia mobila. La ora actuala, aproape in fiecare casa exista un telefon mobil. „E mare lucru pentru batrani sa poata comunica cu pruncii plecati in tara ori in strainatate. Veneau batranii, la inceputuri, asta prin 2001, isi aminteste primarul, si ma intrebau cum sa foloseasca celularele. Le spuneam: apasati doar pe butonul verde si cu timpul, oamenii s-au obisnuit”.

Suleiman, tamaduitorul cristoltenilor
Multa vreme, comuna Cristolt nu a avut un medic al sau. Nu vroiau doctorii sa stea in aceasta zona defavorizata. A cautat primarul Cheseli cat a cautat, si norocul a venit tocmai din Palestina. Povestea este nostima si me-rita sa o relatam. In urma cu un an, medicul de familie din Zalha, Basaleh Saleh, de origine araba, i-a sugerat colegului sau, Suleiman Abdul Salam, tot de origine araba, sa incerce marea cu degetul la Cristolt. Cum comuna se afla in penorie de medic de familie, primarul Cheseli mai ca l-a luat in brate pe Salam si l-a asigurat de tot sprijinul sau. La momentul documentarii noastre, la dispensarul uman din centrul de comuna lucrarile de reabilitare se apropiau de sfarsit. Locuinta medicului, adica a lui Suleiman, era deja modernizata. Primaria i-a cumparat mobila de lux similara cu cea a unui hotel de patru stele. Suleiman a venit in Cristolt la indemnul lui Basaleh, de la o policlinica privata din Targu – Mures. El s-a nascut in Kuweit, a trait in Palestina, a urmat Facultatea de Medicina la Cluj si iata-l acum printre dealurile Simisna – Garbou. Intrebat cat are de gand sa fie medic in Cristolt, Suleiman a raspuns ca „atat cat ma tine Dumnezeu”, zis-a el, noi am spus Alah. Sotia sa, jumatate romanca, jumatate unguroaica, a plecat de cinci ani in Budapesta si a uitat sa se mai intoarca. Totusi, doctorul isi alina singuratatea avand grija de cei 820 de pacienti inscrisi la el. Despre acestia, Suleiman spune ca „sunt oameni cumsecade, cuminti si ascultatori, desi nu prea isi iau medicamentele prescrise”. Am mai aflat ca, in randul localnicilor, cele mai frecvente boli sunt cele cardiovasculare. Tot in imobilul care gazduieste dispensarul uman se afla si un spatiu destinat depozitarii si vanzarii de medicamente, adica farmaciei. De trei saptamani, farmacia a intrat in functiune si localnicii sunt bucurosi ca, pentru a-si cumpara medicamente nu mai trebuie sa mearga pana la Surduc ori Jibou. Primarul Cheseli se mandreste cu dispensarul si farmacia si are de ce.

Ioan Cheseli, un primar trup si suflet pentru comunitate

Prim edilul de Cristolt, Ioan Cheseli, conduce destinele comunitatii de 17 ani. Obstea i-a acordat incredere. „Nu-i chiar greu sa castigi increderea semenilor tai, mai greu e sa pastrezi aceasta incredere, acest bun de mare pret”, precizeaza primarul Cheseli. Si iata ca a reusit. Nu fara eforturi, adesea peste puterile sale. Nascut in Cristolt, traind in Cristolt, dupa ce a gustat din fructul uneori amar, uneori dulce al destinului, si-a luat inima in dinti si in anul 1996 si-a depus candidatura de primar al comunei. Oamenii i-au dat votul. „Am hotarat sa ma dedic trup si suflet celor care m-au ales si nu stiam cu ce sa incep, pentru ca nimic nu mergea in comuna. M-am consultat cu localnicii si am reusit ca dintr-o comuna saraca sa fac o comuna modesta, cu aspiratii la prosperitate”, marturiseste primarul. L-am intrebat pe cel ce pastoreste Cristoltul ce calitati crede ca ar trebui sa indeplineasca un conducator de comunitate. Cheseli a spus ca trebuie sa ai har pentru aceasta functie, sa ai credinta, sa ai dragoste, ambitie, sa ai viziune si sa stii sa evaluezi doza de risc. Si peste toate acestea trebuie sa pui si un pic de suflet in tot ceea ce faci.