Corina Ungureanu a fost pentru cateva zile la Zalau, fiind implicata in sustinerea minifotbalului. Fosta campioana mondiala la gimnastica, acum in varsta de 33 de ani, a oferit vineri un interviu in exclusivitate pentru Graiul Salajului.

Corina Ungureanu a participat la campionatele mondiale din 1997 din Lausanne si in 1999 in Tianjin, unde a luat aurul impreuna cu echipa. De asemenea, a participat si la campionatul european in anul 1998, cu un an inainte de a se retrage din gimnastica, la St. Petersburg, unde a luat aur cu echipa si la sol.

Cine este Corina Ungureanu?
C.U.: Am facut parte din generatia Ginei Gogean si a Simonei Amanar. M-am antrenat la Deva cu domnul Octavian Belu si cu doamna Mariana Bitang. A fost una dintre marile generatii de aur ale Romaniei de gimnastica. Am inceput cu baletul la patru ani si la sapte ani am ales gimnastica, ceea ce este destul de tarziu pentru o gimnasta, dar faptul ca am fost la balet m-a ajutat foarte mult. Am renuntat la gimnastica la varsta de 19 ani, in 1999, dupa castigarea celui de-al doilea titlu mondial cu echipa Romaniei de la Tianjin din China. Am decis atunci sa ma retrag. A fost o decizie proprie, din cauza unor probleme de sanatate.

Care este aparatul care te-a consacrat in gimnastica?
C.U.: Toata lumea are impresia ca barna este cel mai greu aparat. Este un aparat greu si este greu de stapanit si din cauza emotiilor din concurs. La antrenament este de fapt cel mai usor aparat. Am fost o gimnasta la barna, aveam o evolutie la barna valoroasa, cu elemente dificile, doar ca n-am indragit-o. Am indragit paralelele, acesta este si cel mai dificil aparat din gimnastica feminina. Insa rezultatele mele notabile sunt la sol. Imi placea sa concurez la sol, dar nu imi placea la antrenamente.

Cum ti s-a schimbat viata dupa retragerea din competitii?
C.U.: Dupa ce am renuntat, incepand cu anul 2000, pentru mine era logic sa devin antrenor. Am si facut-o. Am fost antrenor in Romania trei ani si jumatate, dupa care am plecat in Marea Britanie, pentru inca patru ani. Aceasta este inca meseria mea de baza, insa acum nu mai antrenez. Am fost antrenor la clubul Petrolul Ploiesti, acolo unde m-am format si eu ca sportiva. Club pe care l-am si reprezentat. Am fost asadar gimnasta, antrenor, am terminat o facultate si, din 2012, viata mea este legata tot de sport, dar dintr-o alta pozitie. Promovez sportul la nivel local. La Ploiesti sunt consilier personal al primarului pe problemele de sport. Antrenoriatul nu era suficient, vroiam mai mult. Vroiam sa ma implic mai mult in tot ceea ce inseamna sport. In administratie am avut ocazia sa vad ce este prioritar si ce mai poate astepta. Trebuie schimbata mentalitatea vis a vis de sport. Noi, ca tara, suntem foarte bine reprezentati in strainatate si vrem in continuare rezultate bune, tot mai bune. Este nevoie de o reorganizare a sportului romanesc.

Exista si un alt sport pe care il indragesti?
C.U.: Nu practic alte sporturi, dar am avut ocazia sa intru in lumea golfului. Imi place foarte tare. Sunt jucatori de golf in Romania si, cu siguranta, daca va exista un teren pentru a se practica acest sport, va putea lua amploare in viitor.

Se amenajeaza in Salaj, in comuna Hida, primul teren international de golf din Romania. Vei veni in Salaj sa joci?
Felicit aceasta investitie. Nu cunosc foarte multe amanunte, dar cu siguranta voi veni sa joc atunci cand va fi gata terenul.

Esti pentru prima data la Zalau? Cu ce ocazie ai venit?
C.U.: Am mai fost acum cateva zile si o sa revin. Am venit la Zalau la meciurile din liga de minifotbal, la invitatia domnului Onicas. Acesta este un sport pe care eu l-am luat ca exemplu in ceea ce priveste organizarea si ca proiect sportiv. M-as bucura sa fie mult mai mediatizat. Aici, la Zalau, ma bucur de sustinerea unor oameni deosebiti. In ceea ce priveste meciurile la care voi lua parte mai tarziu, voi incerca sa le acopar pe toate pentru a vedea cum se misca minifotbalul in Zalau, deoarece stiu ca este o liga foarte numeroasa aici. Stati foarte bine ca organizare. Aveti oameni care s-au implicat intens in dezvoltarea minifotbalului in Zalau. Daca voi mai fi invitata, voi merge si la alte competitii de minifotbal.

Am vazut ca vrei sa reprezinti Romania si interesele cetatenilor romani in Parlamentul European si vei candida independent. Vei sprijini sportul romanesc?
C.U.: Acesta este scopul principal, sportul. Imi doresc sa contribui la integrarea sportului in celelalte politici ale Uniunii Europene. Am vazut ce inseamna sa fii antrenor in Romania si am vazut neajunsurile din sportul romanesc. Voi vorbi des-pre sport in viitor. Desi nu consider ca sunt neaparat intr-o precampanie, ma intalnesc cu prietenii din sport pe care mi i-am facut pe parcurs si cu oameni care inca indragesc performanta romaneasca.

La ce procente te astepti la Parlamentul European?
C.U.: Matematic, pe hartie, lucrurile sunt simple, dar nu cu ideea asta am plecat la drum. Este un proiect gandit foarte bine. Nu m-am trezit peste noapte sa anunt aceasta cursa in care voi intra. Vom vedea la final. Este o munca in echipa. Vom vedea daca vom lua si o medalie la final, pentru ca asa cum am fost invatata in sport, medalia vine dupa concurs, in cazul in care concurezi bine. Asa gandesc si acum.

Interviu realizat de Corina Gliguta