Un fost prizonier de razboi traieste la Zalau drama lipsei de recunoastere din partea statului

Dumitru Hadadea este probabil singurul prizonier de razboi din tara care, la cei 93 de ani ai sai, traieste drama lipsei de recunoastere. Veteranul, stabilit in Zalau, considera ca i se face o nedreptate. Statul roman refuza sa ii recunosca statutul de prizonier de razboi, de pe urma caruia ar beneficia de o compensatie financiara. Momentan, din partea statului roman primeste lunar doar o indemnizatie de 300 de lei. Aceasta este formata din 92 de lei, indemnizatia de veteran, 60 de lei sporul de front, pentru participarea pe front de un an si zece luni, si 148 de lei renta pentru Medalia „Crucea Comemorativa a celui de-al Doilea Razboi Mondial”. Hadadea spune ca, din cunostintele sale, alti veterani de razboi din tara primesc lunar o indemnizatie minima de 1.100 de lei. Considera ca ar trebui sa i se recunoasca statutul de prizonier de razboi si sa fie indemnizat corespunzator.

Ministrul apararii „se indupleca” cel mult pentru „o recompensa morala”
Dumitru Hadadea a apelat la ajutorul senatorului Gheorghe Pop, care a facut doua interpelari catre Mircea Dusa, ministrul Apararii Nationale. Prima dintre ele a fost facuta in data de 27 mai 2013. Din partea ministrului a venit raspunsul ca veteranul nu se afla in evidentele Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Apararii Nationale ca si prizonier de razboi. Motiv pentru care, batranului i s-au cerut alte acte doveditoare ale participarii in cel de-al Doilea Razboi Mondial. In cea de-a doua interpelare, facuta la 9 septembrie 2013, Gheorghe Pop explica faptul ca, dintr-o neglijenta a unor functionari din cadrul armatei, petrecuta acum aproximativ 70 de ani, plecarea lui Dumitru Hadadea in Germania nu apare in arhive, prin urmare nu a fost decorat si nu este iregistrat nici in evidentele Casei de Pensii Sectoriale. Senatorul cere o derogare de la lege pentru cazul domnului Hadadea, pentru a putea fi declarat prizonier de razboi si pentru a putea primi banii ce i se cuvin. O adeverinta eliberata in 1977 de Unitatea Militara 02045 Bucuresti, atesta, printre altele, faptul ca in perioada 23 august 1944 – februarie 1946, veteranul a fost prizonier in Germania. Raspunsul din partea ministrului Mircea Dusa la aceasta ultima interpelare spune ca „legislatia specifica veteranilor de razboi nu prevede si indemnizatia de prizonier”. Referitor la o eventuala derogare de la legislatia in vigoare, printr-un ordin al ministrului, din raspunsul lui Mircea Dusa se intelege faptul ca veteranul din Zalau nu va putea obtine o recunoastere pe aceasta cale. Va ramane, prin urmare, doar cu cei 300 de lei pe care ii primeste din partea statului drept multumire pentru sacrificiul sau din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Totusi, in raspunsul sau, ministrul apararii a specificat ca „in privinta acordarii unei recompense morale domnului Hadadea, institutia militara considera acest lucru posibil, prin avansarea sa cu ocazia zilei de 9 Mai, Ziua Victoriei, potrivit propunerilor anuale formulate de structurile asociative ale veteranilor de razboi, in conformitate cu legea si cu respectarea criterilor stabilite de Ministerul Apararii Nationale”.

A pierdut procesul cu statul german
Dumitru Hadadea a dat in judecata statul german pentru a i se recunoaste drepturile de prizonierat si a sperat ca va avea castig de cauza, urmand sa primeasca din partea nemtilor o despagubire in bani. Din pacate, insa, a pierdut procesul, iar acum si-a cautat dreptatea in tara natala. Nu mai are pretentia sa primeasca retroactiv banii pe care i-i datoreaza statul roman, singura lui dorinta fiind ca macar de acum inainte sa beneficieze de indemnizatia pe care o merita.

Dumitru Hadadea primeste bataia de joc a statului roman: 60 de lei sporul de front si 92 de lei indemnizatia de veteran. „Noroc” cu o decoratie care ii mai aduce 148 de lei. Pentru anii petrecuti in razboi, abia aduna 300 de lei

Viata prizonierului Hadadea „bate” orice film
La cei 93 de ani ai sai, cu o memorie si o luciditate impresionante, Dumitru Hadadea povesteste cum a inceput „aventura” lui in 1940. Originar din judetul Bihor, s-a refugiat impreuna cu familia in Bucuresti, dupa cedarea Ardealului. In 1942 a primit ordin de incorporare in armata, la Regimentul I Transmisiuni de Uscat. La scurt timp, a fost repartizat la Compania a II-a Telegrafie fara fir, dupa care a ajuns pe frontul rusesc, pe linia Novocherkassk-Krasnodar-Dnepropetrovsk-Marea Azov- Rostov pe Don, unde a fost telegrafist. Veteranul isi aminteste ca, dupa patru luni de front, a revenit in tara si a fost detasat la Regimentul I Transmisiuni Aero. Abia a reusit sa ii revada pe cei dragi, pentru ca dupa putin timp a fost selectat sa fie trimis in Germania, pentru a se specializa in telegrafie sau mecanica de bord. De aici incep si necazurile lui. Trimiterea sa la cursul din Germania nu apare consemnata nicaieri in arhivele militare, aceasta fiind facuta facuta telefonic. In lipsa oricarui document, la revenirea in tara nu a primit decoratie de razboi. „Am ales radiotelegrafia deoarece m-am gandit ca asta ma va ajuta sa imi gasesc un loc de munca la revenirea in tara, neavand nicio alta calificare in acel moment”, precizeaza Hadadea. Impreuna cu soldati din doua batalioane, a fost trimis la Nordhausen Krankenhause, unde era un regiment de aviatie. Momentul crucial din 23 august 1944, cand armata romana a intors armele impotriva germanilor, i-a surprins pe romani cand inca se aflau la cursurile scolii de telegrafie. Batranul povesteste cum „de obicei, pilotii opreau avioanele in fata hangarelor, iar noi coboram acolo”. „In acea zi, ne-au lasat sa coboram in hangar, nu in fata lui, unde eram asteptati de santinele, cu pistoale in mana, care ne-au luat tot ce aveam la noi de valoare, ne-au incolonat si ne-au dus paziti la unitate. Habar nu aveam ce se intamplase, dar stiam sigur ca era ceva grav. Dupa acea zi, totul s-a schimbat.”, spune Hadadea. Existau zvonuri ca armata romana si-a intors armele impotriva aliatilor nemti, dar nimeni nu le confirma nimic. Abia dupa cateva zile, cand un ofiter german a venit si i-a pus sa semneze o declaratie prin care prizonierii romani trebuiau sa jure ca vor lupta alaturi de armata germana pana la victorie, au realizat ca, de fapt, zonurile erau adevarate. Dumitru Hadadea a fost unul dintre cei care i-a sfatuit pe tinerii soldati romani sa nu semneze, pentru ca altfel, la intoarcerea in tara, vor fi consideranti tradatori ai patriei si vor fi executati. Refuzul tuturor de a semna a reprezentat intrarea oficiala in prizonierat. Dupa doua saptamani au fost deportati in Danemarca, unde au fost pusi sa monteze stalpi de telegraf. Abia la debarcarea armatelor aliate in Normandia, prizonierii romani au fost readusi in Germania si inchisi intr-un lagar de munca, pana la finalul razboiului. „In fiecare dimineata eram treziti la ora sase pentru a merge la munca. Insa, intr-una din dimineti am observat ca nu a venit nimeni sa ne dea desteptarea, ca de obicei. M-am ridicat din pat pe la sapte si am plecat catre sala de mese, care era pustie. Nu mai erau nici macar santinelele pe posturi.” Vestea incheierii razboiului au primit-o de la un localnic care a trecut pe acolo cu bicicleta. La scurt timp, prizonierii au fost preluati de trupele americane, care le-au promis ca ii vor duce acasa, dar nu inca, pentru ca „situatia in tara era neclara”. Dupa sapte luni de promisiuni, dorul de casa l-a impins pe Dumitru Hadadea la gesturi extreme. Impreuna cu un camarad din Baia-Mare a decis sa plece pe jos spre frontul rusesc, de unde auzisera ei ca se fac transporturi spre Romania. Au fost prinsi si adusi inapoi. Nu au stat mult si au fugit din nou. Pe drum a dat norocul peste ei. „Am descoperit in Hamburg o banca bombardata, la subsolul careia erau gramezi intregi de bancnote de 25 de marci. Am luat cat am putut si ne-am continuat drumul”. Pana la urma a ajuns sa treaca singur granita la rusi si, de acolo, cu ajutorul sefului de gara s-a imbarcat in primul tren cu destintia Romania. Pe drum a fost prins de o patrula ruseasca, care vazand cati bani avea la el, a crezut ca e spion american si l-a arestat. Asa a ajuns sa petreaca trei luni de zile la cel mai mare centru de spionaj si contraspionaj din Germania, la Hanovra. Dupa cele trei luni de interogatorii, vizita unui general german i-a adus scaparea si l-au trimis in tara. „Abia la inceputul anului 1947 am ajuns la Bucuresti, unde in loc sa ma primeasca ca si pe un erou – doar fusesem prizonier la nemti – comunistii m-au persecutat si nu m-au lasat sa lucrez ca si radiotelegrafist pe avioane. Se temeau ca o sa plec din tara cu primul avion”. Dupa aceasta perioada, Hadadea a ajuns sa lucreze la fabrica de masini si unelte Bucuresti, de unde a si iesit la pensie. De cativa ani locuieste impreuna cu sotia la Zalau, locul ei de origine, fiind sprijin unul pentru celalalt, pentru ca, din pacate, nu au avut copii.