Veneam zilele trecute pe ultrareabilitatul drum judetean 108A intre Romanasi si Jibou. Nimic de zis, au disparut deocamdata gropile din carosabil. In schimb au aparut trotuarele din beton. Sute de tone de beton au fost intinse de-a lungul curelei serpuitoare de asfalt. Mi-a trecut prin minte atunci vorba unui prieten care spunea ca a inceput „betonizarea” satelor, asa cum a dorit pentru noi Uniunea Europeana. Nu tu spatiu verde, nu tu un pom pe margiea drumului, nu tu loc de plantat o floare, Satul ar fi trebuit sa ramana cel traditional. Dar nu este asa. Nici orasenii nu mai ravnesc sa se intoarca la betoanele rurale. Ce ii opreste pe tinerii sau batranii din mediul rural, foarte multi saraci, sa isi recapete independenta traiului la tara. Probabil ca rutina, betoanele si lipsa curajului. Unul dintre marile esecuri ale comunismului a fost stramutarea a milioane de oameni catre orase, dezradacinarea acestora si oferirea unei iluzii numite trai mai usor si lipsit de griji. Traiul mai usor a insemnat renuntarea la traditii, la acea relatie extrem de solida in familii si angajarea in cadrul unor colosi industriali. Asa se face ca independenta oamenilor care pana atunci traisera la tara a fost pur si simplu anulata, ei devenind o noua veriga in economia tarii. Nostalgiile dupa campul inverzit, dupa livada de meri, dupa carul cu boi au persistat multa vreme in sufletele celor dezradacinati. Apoi, incetul cu incetul, au inceput sa se stearga, insa in memoria lor a ramas acel sat cu iarba prin curti si pe margiea drumului de tara, cu poame coapte in livezi si cu cat mai putine betoane. Multi dintre cei care au intentionat sa se intoarca la tara au vazut ca satul nu mai e acelasi pe care l-au lasat ei in urma cu multe decenii. Si obiceiurile sunt pe cale de disparitie. Si atunci, de ce sa se intoarca la tara, chiar daca vesnicia, dupa afirmatia lui Blaga, s-a nascut aici. Nu mai e satul traditional, ci cel al betoanelor, cel pe care il doreste pentru noi UE.

Post Views: 80