PATIMA BETIEI (I)

De-a lungul timpului, asupra neamului nostru s-au abatut multe si felurite nenorociri: unele pricinuite de dezlantuirea fortelor naturii: inundatii, cutremure, seceta; alte necazuri fiind provocate de invadarea pamantului stramosesc de catre popoare asupritoare, ce au robit si impilat multe secole aceasta tara. Cu toate acestea, constatam ca am fost si suntem inca martorii unei calamitati ce bantuie in randul oamenilor, zdruncinand si slabind puterile sufletului si ale trupului, facand ravagii in sanul fami-liilor si societatii, incatusand in lanturile ei multe vieti si destine. Aceasta nenorocire, produsa in insasi inima comunitatii neamului, ce se lateste ca o pecingine- este patima betiei. Patima ce, intocmai ca o plaga, lasa urme nefaste asupra celor cuprinsi de ea, dar si asupra celor din apropierea lor. Patima ce stapaneste pe multi barbati, dar si pe femei, si -ce este mai grav- pe multi tineri. in zilele noastre multi crestini se lasa robiti de placerea beuturii peste masura, pana la intunecarea mintii si pierderea ratiunii, iar manifestarile lor sunt asemeni celor ale demonizatilor din evanghelia duminicii urmatoare. Betia e o forma a lacomiei pantecului, o nebunie de buna voie, este drumul care duce deseori la comiterea unor faradelegi. si totul pare atat de inofensiv, cand se rostesc cuvinte si urari atat de frumoase: „sa traiesti”, „sanatate”, „noroc”, ba chiar „Doamne ajuta”. In mod obisnuit, betivul cauta sa-si motiveze fapta astfel: beau ca sunt obosit, beau ca am o bucurie, un necaz, ca am intalnit sau m-am despartit de un prieten, beau ca e sarbatoare, dar niciodata nu spune adevarul: beau ca-mi place. Cred ca nu gresim cand spunem ca betia este una din cele mai mari nenorociri care bantuie asupra omenirii; caci daca: foametea, epidemiile, razboaiele ucid trupul, betia ucide mai intai sufletul si constiinta, surpa demnitatea si valoarea umana, si introneaza pacatul. Prin betie gresim: fata de Dumnezeu, fata de semeni si fata de noi insine. Cum gresim fata de Dumnezeu? Porunca I-a din Decalog spune: „Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, „Sa nu ai alti dumnezei afara de mine”(Deuteronom 5,6-7). Tot ce te stapaneste, tot ce iubesti mai mult decat pe Dumnezeu, este inchinare la idoli: IPantecele este dumnezeul lor, iar marirea lor este intru rusinea lor, ca unii care au in gand cele pamantestiI( Filipeni 3,19), deci betivul este un inchinator la idoli. Fata de Dumnezeu, betivul mai greseste prin aceea ca sfideaza, nesocoteste si isi bate joc de bunatatea lui Dumnezeu, de darurile si binefacerile date omului pentru a-L preamari si multumi. Ori, betivul foloseste in mod ticalos aceste daruri si bunatati, intorcadu-le impotriva lui Dumnezeu si, prin faptele sale „rastigneste a doua oara, pe Fiul lui Dumnezeu si-L face de batjocura” (Evrei 6,6). Prin betie- savarsim multe alte pacate: desfrau, crime, furturi, nedreptati, varsari de sange, destramare de familie.

Post Views: 52