Ministerul Sanatatii va demara, in 2009, in premiera, doua programe de screening pentru depistarea precoce atat a cancerului mamar, cat si a celui de col uterin, intrucat, in ultimele doua decenii, Romania nu a mai reusit sa implementeze niciun astfel de program. „Astfel, mai mult de trei milioane de femei cu varsta peste 40 de ani vor beneficia gratuit de mamografii in spitalele judetene si in unitati mobile. De asemenea, numai anul acesta, 600.000 de femei vor fi testate gratuit pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin, prin teste Babes-Papanicolau. Ministerul Sanatatii are, pentru 2009, pentru aceste programe, 72 de milioane de lei”, a spus ministrul Sanatatii, Ion Bazac, in cadrul conferintei „Cancerul de la preventie la paleatie”, sectiunea „Preventia, diagnosticul si tratamentul tintit in oncologie si extinderea accesului la ingrijiri paleative”, moderat de presedintele Fundatiei Renasterea pentru Educatie, Sanatate si Cultura, Mihaela Geoana. Bazac a spus ca vrea sa puna lucrurile in ordine pentru ca sunt multe probleme in sistemul oncologic.
In program vor fi inclusi medicii de familie care vor fi platiti suplimentar. Mai mult, exista specialisti care sa poata interpreta testele Babes – Papanicolau.
Institutele oncologice din Cluj si Bucuresti vor avea in subordine cate patru centre unde vor fi facute investigatiile, a sustinut ministrul Sanatatii. „Nu trebuie sa facem un exercitiu de imaginatie pentru a intrevedea cat de mult se poate face impreuna, punand intr-un efort comun infrastructura de sanatate, mobilizarea si implicarea societatii civile, expertiza organismelor internationale, finantarea din partea companiilor farmaceutice si forta presei. Cancerul nu alege. Insa noi putem alege sa prevenim. Este mai mult decat o optiune. Pentru toti cei care suntem aici este o responsabilitate”, a mai spus Bazac, precizand ca mortalitatea prin cancer de col uterin este cea mai ridicata din Europa.
Campania din 2009, vizeaza, intr-o prima etapa, informarea si instruirea medicilor si a profesorilor care se vor intalni ulterior cu parintii, la scoala si in cabinetele medicale, pentru a discuta despre cancerul de col uterin si despre vaccinarea impotriva virusului HPV. „Este o abordare «door-to-door» ce presupune un dialog si o comunicare directa in interiorul triadei medic-profesor-parinte, esentiala pentru dezvoltarea copiiilor nostri. De asemenea, am indreptat si target-ul urmarit pentru aceasta metoda de preventie. Acum vizam pentru imunizarea impotriva virusului HPV elevele cu varsta intre 10 si 14 ani, si nu 9-11 ani cum a fost inainte, a declarat Bazac.
Ministrul a precizat ca aceasta campanie de informare nu va fi urmata obligatoriu si de o campanie de vaccinare. Imunizarea va avea loc numai daca, statistic, minimum jumatate dintre parinti inteleg utilitatea demersului si sunt dispusi sa isi vaccineze copiii. „Eu sper ca aceasta campanie de informare sa aiba succes si sa reuseasca sa convinga parintii de beneficiile vaccinarii anti HPV. Cred in aceasta metoda de preventie a cancerului de col uterin si nu as avea nicio rezerva sa imi vaccinez propria fiica”, a conchis Bazac.
Un Comitet National a definit si a agreat campania de informare lansata oficial, duminica trecuta. Acest comitet a reunit, in premiera pentru un program de sanatate din Romania, reprezentanti ai MS, ai Ministerului Educatiei, ai OMS, ai UNICEF, ai Fondului ONU pentru populatie, ai societatii civile, epidemiologi, oncologi, jurnalisti si companiile producatoare ale vaccinului HPV.
Teste gratuite pentru depistarea cancerului mamar si uterin
Articole
APIA: Fermierii pot cere banii de motorină
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potenţialii beneficiari că până la data de 31 ianuarie 2025, inclusiv, se depun Cererile de plată pentru rambursarea ajutorului de stat pentru cantităţile de motorină achiziţionate şi utilizate în agricultură aferente trimestrului IV al anului 2024 (perioada 01 octombrie – 31 decembrie 2024). Cererile se depun la APIA Sălaj de către administrator/ reprezentantul legal sau împuternicitul acestuia, caz în care împuternicirea este emisă de către administratorul /reprezentantul legal…
Mai mult...Comisia Europeană a aprobat bani pentru fermierii români afectați de secetă. Cine primește banii
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de două miliarde de lei (400 de milioane de euro) pentru despăgubirea fermierilor români afectați de secetă. Vor primi sprijin financiar din acești bani producătorii agricoli care au fost afectaţi în mod direct de seceta severă din perioada septembrie 2023 – august 2024. Sumele sunt pentru culturi de grâu, triticale, orz, ovăz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb. Pentru a beneficia de ajutoare financiare, producătorii agricoli trebuie…
Mai mult...