Muncitorii, trimisi in somaj tehnic
Aproximativ 400 de salariati ai Rominserv Valves IAIFO, punct de lucru al companiei Rominserv, se afla in aceasta luna in somaj tehnic, dupa ce fabrica si-a suspendat productia de armaturi industriale. Potrivit departamentului de comunicare si relatii publice al companiei, decizia de intrerupere a productiei a fost luata ca urmare a “scaderii accentuate a volumului de comenzi, de pana la 50%, pe fondul crizei economice internationale”.
La serviciu mai merg doar angajatii din departamentele comercial, financiar, control al calitatii productiei si mentenanta, livrarile de produse pentru noile comenzi urmand sa fie asigurate din stoc. In ceea ce priveste contractele cu clientii si cu colaboratorii, acestea se vor derula in conformitate cu programele si termenele de livrare stabilite anterior.
Sursele citate ne-au mai declarat ca, “in vederea reluarii activitatii, societatea vizeaza stabilirea de parteneriate cu distribuitori de armaturi din Europa, precum si consolidarea relatiilor comerciale existente”. In plus, Rominserv va continua dezvoltarea unor servicii adiacente, de reparatii armaturi la sediul clientului, precum si extinderea tipurilor de robineti realizati, de dimensiuni mai mari si cu utilizare in medii cu presiune crescuta.
Aceasta nu este prima pauza pe care IAIFO o ia in acest an. Productia de armaturi industriale a mai fost suspendata temporar si in luna martie, fiind reluata la inceputul lui aprilie. Productia si livrarea de noi comenzi in lunile aprilie si mai au fost asigurate in baza contractelor finalizate in cursul lunii martie cu firme din domeniile petrolier, chimic si energetic.
Rominserv, contractorul general al Grupului Rompetrol, a preluat in noiembrie 2004 activele platformei industriale IAIFO Zalau, aflata in proces de lichidare. In prezent, in cadrul punctului de lucru din Zalau sunt produse si statiile mobile de distributie carburanti, pana in prezent fiind realizate 158 de statii Rompetrol Expres si 70 de statii interne.
2008 – Un an bun pentru IAIFO
Rominserv Valves IAIFO a inregistrat, anul trecut, o cifra de afaceri de aproximativ 12,5 milioane de dolari, in crestere cu 17% fata de nivelul din 2007 si cu 80% fata de cel din 2005 – primul an in cadrul Grupului Rompetrol. Valoarea totala a investitiilor realizate in perioada 2004-2008 se ridica la 4,2 milioane de dolari, din care 1,2 milioane au fost alocate pentru realizarea investitiilor de mediu.