Anul acesta s-au implinit 20 de ani de cand ONU proclama data de 3 mai Ziua Mondiala a Libertatii Presei. In Romania, aceasta zi a trecut aproape neobservata anul acesta. Poate pentru faptul ca presa este libera, dar nu suficient de puternica cat sa fie bagata in seama. E drept ca a mai desfacut pe ici pe colo cateva jocuri politice, dar este destul de firava in raport cu agenda si instrumentele detinatorilor puterii. Indiferent de partid sau culoare politica, oamenii puterii s-au aflat, dupa revolutie, in permanenta lupta cu aceasta imprevizibila sursa de neliniste si de inconveniente. Politicianul sta linistit si-si bea cafeaua, cand deodata se vede la televizor si afla ca nu stiu ce ziarist bagaret a mai scris despre el cat de coruptibil este. Odata vine nelinistea peste el si se gandeste ca i-ar putea fi amenintata cariera din lumea puterii politice. Dar libertatea presei, paradoxal, seamana cu zicala „cainele latra, caravana trece”. Asta pentru ca puterea e la el, la politician, nu la ziarist. In gandul lui politicianul il face „fraier” pe jurnalist si se aseaza linistit la loc in fotoliu sa-si termine de baut cafeaua. In Romania ne-am obisnuit sa vedem tot mai des cazuri de poli- ticieni care acumuleaza averi impresionante, nejustificate, despre care presa scrie, oamenii susotesc, dar nici un reprezentant al puterii nu se autodenunta ca fiind infractor si nimeni nu face nimic. Asa se face ca un deputat are 15 case din venitul lui cinstit de parlamentar sau, ma rog, din istetimea de antreprenor a nevestei! Am scris in ziar acum o luna despre gropile de pe drumul Aghires- Meseseni. Si ce daca? Dupa trei saptamani, gropile sunt tot acolo, bine mersi. Am scris la ziar, deci suntem liberi, dar de ce sa fim ignorati daca am semnalat un lucru pe care vrem sa-l indreptam? Pai daca presa e li-bera, ce mai vrem, sa fim si bagati in seama? Libertatea presei este un eufemism pentru „fraieri”. Unii dintre purtatorii de cuvant in relatia cu presa de la diverse institutii s-au prins ca sunt din alta gasca, ca pot sa nu fie prompti si amabili cu ziaristii tocmai pe considerentul ca presa poate fi ignorata. Avem asadar democratie, avem presa libera, si mai avem o clasa de lideri cu soricul gros.