Este deja o traditie ca Scoala Gimnaziala „Silvania” din Simleu Silvaniei sa organizeze cu ocazia sarbatorilor pascale un targ cu produse realizate de copii. Proiectul intitulat „Lumina in suflet de copil” se afla, in acest an, la a III-a editie si este desfasurat in parteneriat cu Primaria orasului Simleu Silvaniei si Asociatia Oncologica „Ion Chiricuta” din Cluj-Napoca. Scopul actiunii este de a ajuta copiii bolnavi de cancer de la Spitalul Oncologic din Cluj prin donarea banilor care se strang din vanzarea produselor. Anul trecut, cei 860 de elevi ai scolii, impreuna cu invatatorii si profesorii lor, au strans suma de 7500 de lei.
Pregatirile pentru editia targului de anul acesta au inceput inca din saptamana „Sa stii mai multe, sa fii mai bun”. Fiecare clasa are amenajat un stand in Parcul Mare din Simleu, unde se gasesc diverse produse atractive. Dintre acestea amintim iepurasi din ipsos, oua pictate sau icoane pictate de copii.
La activitate participa an de an si primarul orasului Simleu Silvaniei, Septimiu Turcas, reprezentanti ai diferitelor institutii din oras, parinti, bunici si elevi ai Scolii Gimnaziale „Silvania” din Simleu Silvaniei, alaturi de profesorii lor. Sumele ce se obtin din comercializarea obiectelor se vor dona sectiei de pediatrie de la Spitalul Oncologic din Cluj – Napoca.