Un baiat se intalneste cu o fata. Se plac si decid sa se mai vada. Toate bune si frumoase, dar la un moment dat baiatul o intreaba daca e bugetara. Fata ii spune ca da si atunci baiatul ii spune „stii, nu ne mai putem vedea”. El lucra la patron. Nu e o poveste reala pentru ca frizeaza absurdul si hilarul. Lumea nu e impartita in bugetari si privati. Scriam intr-un articol ca avem prea multi bugetari care lucreaza intr-un sistem invechit si prost. Asta este realitatea, fie ca ne place sau nu. Am lucrat si la stat, am avut sefi care erau amabili cu cetatenii si asa ne-au instruit si pe noi. E adevarat ca statul lucreaza prin institutii si in institutii lucreaza oameni. Am dat un exemplu banal cu cazierul de la politie. Daca exista un singur bugetar (chiar si ei au nevoie de cazier) care se bucura ca trebuie sa mearga in trei locuri ca sa- l scoata, nu pot decat sa cred ca ii place sa fie plimbat. Sistemul functioneaza prost. Ce s-a optimizat in ultimul timp in asa fel incat cetateanul sa nu fie plimbat pe la ghisee si sa nu astepte la cozi? E drept, nu toti functionarii sunt amabili, dar nici toti uraciosi. Am intrat si in magazine privatizate in care vanzatoarea te-a intampinat cu „e-nchis” sau „n-avem”, care te-au facut sa te imprietenesti rapid cu sentimentul de vinovatie ca ai deranjat-o. Dar in situatia asta te poti duce la alt magazin si tot dai de un vanzator amabil. Poti sa nu mai calci niciodata pe acolo si sa fii sigur ca la astfel de atitudine magazinul va da faliment. Nu poti merge insa la alta Institutie a Postei, la alta Institutie a Finantelor sau la alta Institutie a Politiei, pentru ca nu exista. Si astea nu pot da faliment.