Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj a dispus, prin rezolutie, scoaterea de sub urmarire penala a politistului Baidoc Dorin Mihai, invinuit de comiterea infractiunii de omor deosebit de grav.
In seara zilei de 28 iulie 2012, in jurul orei 20.20, in urma unei sesizari a savarsirii infractiunii de furt de fier vechi, agentul de politie Baidoc Dorin l-a impuscat mortal pe Roz Florin, in varsta de 26 de ani, din Pusta Vale. ^Ca urmare a refuzului lui Roz Florin de a se legitima si a opozitiei acestuia de a fi condus la sediul politiei, Baidoc s-a angajat in urmarirea victimei. Pentru a se refugia, victima a patruns in curtea unei persoane, urmata de politist, care fara a efectua procedurile de avertizare a exe-cutat un foc cu arma din dotare, de la o distanta mai mare de doi metri, proiectilul lovind victima in cavitatea toracica dreapta-spate^ se arata intr-un comunicat al Parchetului General.
Dorin Baidoc, politistul simleuan care l-a ucis pe Roz Florin, a fost prezentat in fata judecatorilor cu propunerea de arestare preventiva pentru 29 de zile. Magistratii Tribunalului Salaj au decis ca agentul de politie sa fie judecat in stare de libertate, avand obligatia de a nu parasi tara pentru o perioada de 30 de zile, asta dupa ce a fost arestat pentru 24 de ore. Dosarul de urmarire penala a lui Baidoc se plimba de la un procuror la altul. In tot acest timp, politistul se afla in libertare. Procurorii zalauani au facut recurs, cerand arestarea preventiva. Curtea de Apel Cluj ar fi trebuit sa judece acest recurs, insa procurorii clujeni au considerat ca demersul nu este sustinut cu dovezi, motiv pentru care l-au retras si au dat dreptate Tribunalului Salaj.
Politistul era indreptatit sa faca uz de arma
Potrivit Tincutei Dumuta, purtator de cuvant al Inspectoratului Judetean de Politie Salaj, printr-o rezolutie a procurorului din 28 februarie, Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj a dispus scoaterea de sub urmarire penala a politistului Baidoc Dorin Mihai, invinuit de comiterea infractiunii de omor deosebit de grav. Iata cum motiveaza Parchetul scoaterea de sub urmarire penala: ^Apreciem ca actele de urmarire penala efectuate in cauza nu converg spre concluzia ca politistul a actionat asupra victimei in intentia de a o ucide si releva faptul ca acesta in calitate de agent de politie, reprezentant al autoritatii statului era indreptatit sa faca uz de arma, in situatia data, fiind indeplinite toate conditiile legale pentru acest lucru. Prin urmare apreciem ca sunt indeplinite conditiile in care organul de politie avea dreptul de a face uz de arma impotriva victimei si consideram ca aceasta trebuie sa beneficieze de protectia oferita de legitimitatea politistului aflat in indeplinirea atributiilor de serviciu^. Impotriva rezolutiei procurorului se poate depune plangere in timp de 20 de zile de la primirea ei.
N-a fost vorba de nicio discriminare
Tincuta Dumuta este de parere ca solutia data de Parchetul de pe langa Curtea de Apel Cluj confirma faptul ca ceea ce a sustinut in momentul producerii evenimentului, respectiv ca politistul a reactionat cu respectarea prevederilor legale, este adevarat. ^N-a fost vorba de nicio discriminare, politistul si-a facut datoria, indiferent de etnia careia i-ar fi apartinut suspectul^, a incheiat purtatorul de cuvant al IPJ Salaj.