decembrie 6, 2025
imagine-articol_34340

Cu o semnatura de condei, prim ministrul Victor Ponta a aprobat un proiect de ordonanta de urgenta prin care emisiunile televizate de jocuri de noroc, tip bingo, vor fi reluate. Aceste jocuri fusesera permise in perioada 1992- 2002, dar odata cu intrarea in vigoare a HG 348/2002, ele au fost interzise pana in 2009. Atunci, printr-o ordonanta de urgenta, jocul bingo televizat a fost reluat, dar nu pentru multa vreme, din cauza ca operatorii economici detinatori ai acestor licente au intrat in insolventa ca urmare a acumularii de datorii atat catre bugetul de stat, cat si catre alti agenti economici sau participanti la joc. La sfarsitul anului 2011, multi castigatori de bingo isi frecau mainile de bucurie in asteptarea banilor, numai ca acest lucru nu s-a mai intamplat. In august anul trecut, guvernarea de atunci a interzis iar prin lege bingo-ul televizat, invocand ca acest joc alimenteaza sperantele jucatorilor in „fructele iluzorii ale hazardului moral” si ca, pe fondul crizei economice, majoritatea jucatorilor sunt din categoria somerilor si a celor cu venituri reduse, categorii pentru care acest joc reprezenta ultima speranta a unui castig consistent.
Acum, finantele reintroduc jocurile bingo televizate in circuit si infiinteaza Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, care va avea rolul de a supraveghea piata jocurilor online si va avea personalitate juridica. Guvernul spera sa obtina din aceste activitati 87,5 milioane lei in acest an si 117 milioane lei in 2014. Organizatorii de jocuri bingo televizate vor plati o taxa de licenta anuala de 300.000 mii lei si o taxa pentru autorizarea de exploatare a acestor jocuri de 5 la suta din veniturile totale obtinute din vanzarea biletelor de joc, dar nu mai putin de 500.000 mii lei.