Izbucnit in Marea Britanie, scandalul legat de prezenta carnii de cal intr-o serie de produse congelate ce ar trebui sa contina carne de vita a ajuns, weekend-ul trecut, subiect de prima pagina in toata Europa, implicand si companii si autoritati din Suedia, Franta si Romania. O reuniune a responsabililor si expertilor europeni va avea loc sapta-mana aceasta la Bruxelles. La jumatatea lunii ianuarie, autoritatile irlandeze au descoperit carne de cal in carnea tocata produsa in Marea Britanie si in Irlanda si vanduta in cele doua tari. Cantitati importante de carne de cal – pana la 100 la suta – au fost descoperite in Marea Britanie in carne pentru friptura, apoi in lasagna si spaghete bolognese care ar fi trebuit sa contina vita. Carnea pentru friptura a fost furnizata de companii britanice si irlandeze, iar lasagna si spaghetele bolognese, de compania franceza Comigel. Filiala britanica a grupului suedez Findus, care comercializeaza produse congelate, a recu-noscut ca exista probleme cu pachete de carne folosite pentru lasagna de Comigel. Producatorul francez a precizat, la randul sau, ca unele dintre pachetele pentru lasagna livrate companiei Findus contineau carne de cal in proportie de 99 pana la 100 la suta. In 8 februarie, Comigel, care alimenteaza numeroase lanturi de supermarketuri din Marea Britanie, a anuntat, dupa ce a facut propria ancheta, ca un furnizor roman a trimis carnea de cal descope-rita in lasagna in Marea Bri-tanie. Initial, Comigel apreciase ca era vorba despre carne din Franta. Erick Lehagre, presedintele companiei fran-ceze Comigel, spunea, citat de AFP, ca un furnizor roman a trimis carnea, care a fost impachetata in Franta si trimisa in Marea Britanie. ANSVSA s-a autosesizat, si, in 9 februarie, a contactat telefonic serviciile veterinare din Franta, care au confirmat faptul ca este vorba de doua unitati din Romania autorizate sanitar veterinar pentru activitatea de sacrificare si transare a caba-linelor. Tot in aceeasi zi, la solicitarea ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, ANSVSA a declasat o ancheta pentru a stabili trasabilitatea loturilor de carne care au facut obiectul schimburilor intracomunitare in Franta, si daca au fost respe-ctate toate cerintele prevazute de legislatia veterinara in vi-goare. In Romania exista 35 de abatoare in care se pot sacrifica si cabaline, autorizate sa participe la comertul intra-comunitar, potrivit ANSVSA.