Ultimul raport al Curtii de Conturi dezvaluie modul in care institutiile publice din Salaj au aruncat pur si simplu cu banii pe fereastra. Potrivit raportului public pe anul 2011, Curtea de Conturi a constatat, in urma verificarilor facute in intreaga tara, prejudicii totale de 1,17 miliarde de lei, ponderea cea mai mare vizand abateri legate de angajarea, lichidarea si plata cheltuielilor bugetare. Cele mai grave abateri sunt cauzate de interpretarea gresita sau necu-noasterea legislatiei in vigoare de catre functionarii publici.
In Salaj, pe langa faptul ca banii au venit, ca de altfel pretu-tindeni in tara, pe criterii politice, in unele cazuri s-au constatat anomalii ca alocatii acordate unor minori decedati, salarii majorate ilegal, cheltuieli pe lucrari neefectuate. La capitolul „aici sunt banii dumneavoa-stra”, s-au reabilitat drumuri aflate inca in garantie. Au fost si cazuri cu iz penal, cand s-au facut plati fara documente justifi-cative. Erori contabile sunt cu duiumul. Dar, erori sau nu, sume-le prejudiciate sunt cu multe zerouri. Si este vorba de bani pu-blici, adica de bani cu care con-tribuim fiecare prin taxe si impo-zite recunoscute ca fiind unele dintre cele mai umflate din Europa.

Banii au venit de la centru pe criterii politice si pe ochi frumosi
Inspectorii Curtii de Conturi au constatat ca si in anul 2011 s-a continuat practica intalnita in anii precedenti de alocare de sume importante din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului prin emiterea de Hotarari de Guvern intre doua rectificari bugetare „pentru actiuni care nu se dovedesc a fi urgente sau neprevazute”. In anul 2011 au fost emise 60 de Hotarari de Guvern prin care s-au alocat sume din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului diver-silor ordonatori principali de credite. Sub Guvernarea lui Emil Boc, Salajul a primit din fondul de rezerva bugetara 4 milioane de lei. Banii s-au dus preponderent catre comunele cu primari ai PDL sau UDMR, cele doua partide care formau arcul guvernamental.

In Salaj s-au acordat alocatii minorilor decedati
In anul 2011, agentiile judetene pentru plati si inspectie sociala au efectuat plati nelegale estimate la 9 milioane de lei, reprezentand indemnizatii pentru cresterea copilului, ca urmare a neluarii masurilor de suspendare a acordarii drepturilor pentru persoanele care beneficiau in acelasi timp si de un salariu. Printre agentiile pentru plati si inspectie sociala care au acordat ilegal idemnizatii pentru cresterea copilului se numara si cea din Salaj. O alta problema consemnata in raportul Curtii de Conturi este plata nelegala de ajutor social unor persoane care nu indeplineau conditiile legale deoarece detineau bunuri definite prin lege ca nefiind de stricta necesitate. Tot in Salaj s-a constatat faptul ca Agentia Judeteana pentru Plati si Inspectie Sociala (AJPIS) „nu a aplicat diminuarea prestatiei sociale proportional cu numarul absentelor nemoti-vate ale copiilor din familiile beneficiare de alocatie pentru sustinerea familiei sau suspendarea prestatiei sociale in cazul copiilor care nu mai frecventau scoala ori au fost exmatriculati”. Cea mai grava abatere constatata la AJPIS Salaj a fost plata nelegala a alocatiilor de stat „reprezentantilor legali ai caror minori au decedat”.

Salarii majorate ilegal la OJSPA
In timp ce majoritatea bugetarilor sufereau dupa taierile salariale ale Guver-nului Boc, Oficiului Judetean de Studii Pedologice si Agrochimice (OJSPA) Salaj a majorat ilegal cheltuielile de personal prin acordarea unor salarii si a unor drepturi cu incalcarea prevederilor legale. Potrivit raportului Curtii de Conturi, au fost incalcate prevederile legii privind salarizarea in anul 2011 a personalului platit din fonduri publice si a legii privind unele masuri necesare in vederea restabilirii echilibrului bugetar.

DSV a platit lucrari la preturi mai mari fata de cele din oferta
In urma controlului efectuat de catre inspectorii Curtii de Conturi in anul 2011 la Directia Sanitara Veterinara Salaj, s-a constatat ca au fost scoase din evidenta contabila bunuri fara sa existe documente legal intocmite si au fost inregistrate eronat in evidenta contabila mai multe operatiuni financiare. De asemenea, „inventarierea s-a efectuat formal, in listele de inventar fiind cuprinse ca existente bunuri care se aflau la persoane care nu mai aveau calitatea de angajati ai institutiei, si au fost decontate lucrari suplimentare, diferite fata de cele stabilite de catre proiectant si la preturi mai mari decat cele din oferta initiala”.

Una-i pe foaie si alta-i in realitate
Curtea de Conturi a desco-perit ca in cazul constructiei salii de sport din comuna Valcau de Jos „valoarea investitiei din procesele verbale de receptie nu corespunde cu valoarea lucrarilor realizate efectiv, regasite in devizul general de lucrari”. De ase-menea, la dosar nu se rega-seste notificarea la terminarea lucrarilor a executantului confir-mata de Compania Nationala de Investitii, invitatia de participare a reprezentantului ordonatorului principal de credite si punctul de vedere al proiectantului privind executia constructiei.

Consiliul Judetean a platit reabilitarea unui drum aflat in garantie
Consiliul Judetean Salaj se face vinovat de „plata unor lucrari de reabilitare in anul 2011 in suma de 172.000 de lei pentru un tronson de drum care a fost deja reabilitat in anul 2009 si care se afla in garantie pana in luna decembrie 2011”. Tot la administratia judeteana, Curtea de Conturi a descoperit ca s-a decontat suma de 624.000 lei, reprezentand valoarea unor lucrari cuprinse eronat de proiectant in caietul de sarcini, mai mari decat cele din masuratori si decat cele efectiv executate.

Primaria Almasu a fost indulgenta cu oamenii de afaceri
Raportul public al Curtii de Conturi exemplifica si cazurile in care este evidenta o slaba preocupare a admini-stratiei publice locale de a valorifica cu precadere veniturile care pot rezulta din desfasurarea unor activitati economice sau din valori-ficarea unor bunuri din patrimoniul public si privat. „Primaria Almasu, judetul Salaj, nu a incasat taxa pentru eliberarea autorizatiei de excavare datorata de agenti economici care exploateaza suprafete de teren, agregate minerale de pe raza unitatilor administrativ-teritoriale si a lipsit bugetul local de 143.000 de lei”, se arata in raport.

Fapte cu iz penal la scoala din Romanasi
Inspectorii Curtii de Conturi au descoperit si fapte cu iz penal la o scoala din judetul Salaj. Administratorul financiar al Scolii Gimnaziale Romanasi „a efectuat plati in numerar fara documente justificative si a ridicat bani din trezorerie fara a inregistra operatiunea in registrul de casa”, conform raportului pe anul 2011.

Angajatorii nu respecta contractele cu absolventi sau someri
La Agentia Judeteana pentru Ocuparea Fortei de Munca Salaj nu s-au res-pectat, in toate cazurile, dispozitiile legale cu privire la executarea silita fata de contribuabili, agenti economici si persoane fizice cu datorii restante. Prin efectuarea unor executari silite „formale”, care s-au limitat doar la transmi-terea de somatii, nefiind apli-cate alte masuri de executare silita, o parte din sumele platite din fondurile bugetului asigura-rilor pentru somaj nu se mai pot recupera. Tot in Salaj, Curtea de Conturi a constatat ca nu au fost respectate, de catre unii angajatori, obligatiile privind mentinerea raporturilor de munca incheiate cu absolventi sau cu someri in varsta de peste 45 de ani ori someri care sunt parinti unici sustinatori ai familiilor monoparentale. Adica nu au fost respectate conditiile de acordare a unor facilitati, prejudiciindu-se astfel bugetul asigurarilor pentru somaj. Conducerii AJOFM Salaj din perioada 2006-2011 i se reproseaza faptul ca „prin Compartimentul de control masuri active nu s-au monitorizat corespunzator angajatorii ce au beneficiat de subventii, iar unii angajatori nu au mai fost verificati timp de doi-trei ani, chiar pana la deschiderea dosarului de insolventa”.