Propietarii de pensiuni, de hoteluri, de baruri sau de restaurante, dar si cei care detin saloane de infrumusetare, spalatorii auto sau ateliere de croitorie si de incaltaminte, ar putea fi nevoiti sa plateasca, in curand, impozit forfetar, potrivit declatatiilor facute de Maria Grapini, ministru delegat pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism. Cum, pe plaiul mioritic, orice zvon referitor la noi impozite si taxe prinde repede conturul realitatii, credem de cuviinta ca merita luate in seama declaratiile ministrului. „Impozitul forfetar nu se va aplica decat anumitor categorii de servicii la care cheltuiala administrativa pentru plata impozitului pe profit este mare si pentru intreprinzator si pentru stat”, a explicat Grapini, tinand sa sublinieze faptul ca impozitul forfetar este diferit de impozitul minim aplicat de Guvernul Boc. Trebuie sa mai retinem ca sumele platite nu vor fi egale pentru toate serviciile, ci se vor calcula in functie de o serie de indicatori, precum capacitatea si tarifele medii adecvate locatiei, calitate ampla-samentului. Propietarii de pensiuni, hoteluri sau cei care detin saloane de infrumusetare vor plati o suma fixa, indiferent de profitul pe care il vor face.
Ministrul pentru IMM-uri, Mediu de Afaceri si Turism a explicat ca principalele motive care stau la baza introducerii impozitului forfetar sunt: simplificarea adminstrativa la intreprinzator si la institutiile de control ale statului, posibilitatea evidentierii veniturilor corect si realizarea de profit in vederea repartizarii pentru dezvoltare sau dividende de catre intreprinzator, reducerea coruptiei la exercitarea controalelor la activitatile de servicii si etica si echitatea pentru mediul de afaceri. De asemenea, activitatea de control in acest caz va fi una simplificata, avand in vedere ca exista o evidenta a societatilor in functie de categoria de servicii si va fi intocmita o grila de plata a impozitului. Fiscul va putea sa aplice astfel, fara realizarea unui control contabil penalitati de intarziere de la plata impozitului forfetar.
Ce crede premierul Victor Ponta despre impozitul forfetar? „Sustin ideea de a merge din nou pe impozit forfetar, pentru ca acum practic nu incasam nimic. Cred ca si pentru hotelieri, cei care au restaurante, cei mai multi dintre ei merg pe ideea de a plati un impozit forfetar, sa stie ca au scapat si cu asta-basta”, a explicat la inceputul saptamanii trecute premierul.
Studiul privind impactul impozitului forfetar se va face dupa ce vor avea loc discutii intre membrii tuturor asociatiilor profesionale si patronale in cadrul carora vor fi definitivate atat categoriile de servicii asupra carora se va aplica el, cat si cuantumul si criteriile care vor sta la baza stabilirii lui.