In seara zilei de joi, 13 decembrie 2012, orele 19, Hotelul Griff a gazduit un eveniment cultural, organizat de Liceul Ortodox „Sfantul Nicolae” din Zalau, in scopul ajutorarii unor elevi ai scolii, a caror povara existentiala cade greu pe umerii lor, mult prea devreme. Evenimentul, intitulat sugestiv „Fulgi de speranta”, a adunat oaspeti de seama, membri ai comunitatii urbei noastre, care, sensibilizati de povestea copiilor greu incercati de probleme, au inteles ca acestia trebuie incurajati sa spere la un viitor mai bun. Atmosfera a fost una rafinata, animata de muzica interpretata de Cvartetul de coarde al Operei Nationale din Cluj Napoca, in coordonarea lui Rafael Butaru. Din bunavointa celor prezenti, s-a adunat suma de 5500 de lei, bani care, acum in prag de sarbatori, vor mai indulci zambetul amar al copiilor aflati in nevoi. Seara s-a incheiat cu un recital de colinde, sustinut de corul Predania al Liceului Ortodox „Sfantul Nicolae” din Zalau, dirijat de Pr. Arhid. Adrian Onica, profesor al liceului.
Este laudabila initiativa Preacuviosului Parinte Antonie Pinta si a Stefaniei Nechita, profesori ai Liceului Ortodox si sustinerea, de care s-a bucurat evenimentul, din partea doamnei Monica Bagarean, proprietara Griff Hotel, care a avut grija ca toti participantii sa simta caldura apropiatei sarbatori a Nasterii Mantuitorului.