Am intrat in Postul Craciunului. Si ca in fiecare an cand ne apropiem de praznice mai mari precum Invierea sau Nasterea Domnului, pe la toate colturile auzim indemnuri de a fi mai buni, mai generosi, mai iertatori, sa ne ajutam unii pe altii. Astfel de rostiri au devenit un motto la sfarsit de an. Pe strada, la birou, la televizor, la diferite evenimente toti ii indeamna pe toti ca de sarbatori sa fie mai altfel comparativ de alte perioade ale anului. Si uite asa, de Craciun sau de Paste ne mai amintim si noi ce inseamna sa fii un bun crestin, sa ne intoarcem privirea si spre cei napastuiti de soarta. Dar intrebarea se pune: de ce doar de Nasterea si Invierea Domnului ne amintim sa facem aceste gesturi care a trebui sa fie normale in fiecare zi? Dar se pare ca la noi normalitatea imbraca vesmintele anomaliei si invers. Si totusi, cand facem gesturi de caritate, o facem doar pentru a ne mandri, pentru a ne face publicitate sau pentru ca ne prinde frica de pedeapsa divina. Ne aflam in campanie electorala si ne face placere sa ii criticam pe politicienii care doneaza anumite sume de bani cu diferite ocazii caritabile, parca sa-si mai rascumpere pacatele. Ii criticam degeaba, fiindca in aceasta privinta suntem si noi ca alesii nostri. Daca ne privim fiecare in adancul nostru vedem ca zi de zi suntem prea grabiti si prea stresati in a ne rezolva problemele noastre, iar necazurile celor din jur nu ne provoaca decat un simplu ridicat din umeri si mormaim nepasatori: „E treaba lui, eu le am pe ale mele,care sunt mai importante si nu am timp de problemele altora”. Insa niciodata nu se stie in ce situatie poti ajunge maine, poate vom avea nevoie de ajutor . Si ne vom trezi ca acesta nu vine de nicaieri.

Post Views: 70