Biroul Electoral Judetean a stabilit vineri, prin tragere la sorti, ordinea candidatilor pe buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie. Avem cinci formatiuni si aliante politice care au inregistrat candidati pentru alegerile parlamentare, patru dintre ele cu reprezentanti pe toate cele sase colegii: UDMR, ARD, USL, PP-DD, iar PP-MT a inscris in cursa doar cinci candidati, fara sa aiba un reprezentant pe colegiul Jibou la Camera Deputatilor.
In prezenta reprezen-tantilor formatiunilor politice din Biroul Electoral Judetean, a unor candidati si a presedintelui BEJ Salaj – judecatoarea Claudia Tomsa, s-a procedat la tragerea la sorti pentru stabilirea ordinii pe buletinele de vot. In prima etapa, potrivit prevederilor legale, s-a facut tragerea la sorti a partidelor parlamentare inscrise in cursa. Pe prima pozitie vor fi trecuti candidatii UDMR, apoi cei care candideaza sub sigla ARD, iar pe pozitia a treia – candidatii USL. In cea de-a doua etapa s-a tras la sorti ordinea partidelor neparlamentare.Pe pozitia a patra vor fi candidatii PP-DD, iar pe ultima pozitie, a cincea, candidatii PP-MT.
Pe cele doua colegii pentru Senat avem urmatoarea ordine pe buletinele de vot:
Pe colegiul uninominal nr. 1 Cehu – Simleu: Alexandru Vegh (UDMR), Dumitru Blaga (ARD), Calin Bagarean (USL), Gavril Biris (PPDD) si Bakai Magdolna (PPMT).
Pe colegiul uninominal nr. 2 Jibou – Zalau: Tiberiu Csoka (UDMR), Avram Fitiu (ARD), Gheorghe Pop (USL), Gheorghe Stanciu (PPDD) si Sandor Jozsef (PPMT).
Pe cele patru colegii pentru Camera Deputatilor avem urmatoarea ordine
Alegatorii arondati Colegiului uninominal nr. 1 Simleu Silvaniei pentru Camera Deputatilor vor regasi pe buletinele de vot candidatii propusi de partide in ordinea urmatoare: Papp Lajos Levente (UDMR), Lucian Bode (ARD), Dorel Oros (USL), Ioan Mocan (PPDD) si Iuliu Varga (PPMT).
Pe colegiul uninominal nr.2 Cehu Silvaniei, candidatii la Camera Deputatilor vor fi gasiti in urmatoarea ordine pe buletinele de vot: Seres Denes (UDMR), Florin Asztalos (ARD), Alexandru Serban (USL), Marius Sandru (PPDD) si Kasza Andras (PPMT).
Pe colegiul uninominal nr. 3 Jibou la Camera Deputatilor, alegatorii vor regasi candidatii in urmatoarea ordine pe buletinele de vot: Sarkozi Paul (UDMR), Romeo Benc (ARD), Iuliu Nosa (USL) si Dumitru Rus (PPDD).
Pe colegiul uninominal nr.4 Zalau la Camera Deputatilor gasim urmatoarea ordine a candidatilor pe buletinele de vot: Kovacs Irina (UDMR), Claudiu Birsan (ARD), Mirel Talos (USL), Onorica Abrudanu (PPDD) si Pusok Zoltan (PPMT).
Salajenii pot vota si reprezentantii minoritatilor nationale
Potrivit legii, minoritatile nationale au dreptul la reprezentare parlamentara, drept pentru care se acorda 18 mandate de deputati la nivel national. Fiecare minoritate care doreste sa aiba reprezentant in Par-lamentul Romaniei isi desemneaza un candidat unic pe tara, care poate fi votat in fiecare colegiu uninominal. Salajenii vor regasi pe buletinele de vot pentru Camera Deputatilor , in plus fata de cele cinci formatiuni politice inscrise la nivelul judetului, si pe acesti reprezentanti minoritari. Tot vineri, la Biroul Electoral Judetean, a fost stabilita ordinea in care acestia apar pe buletinele de vot, exclusiv pe cele pentru Camera Deputatilor, incepand cu pozitia a saptea. Cu exceptia colegiul Jibou, unde sunt trecuti de la pozitia a cincea. Avem, astfel, in ordine, candidatii: Uniunea demo-crata a Tatarilor Turco-Musulmani din Romania, Asociatia Partida Romilor „Pro Europa”, Federatia Comunitatilor Evreiesti din Romania, Asociatia Mace-donenilor din Romania, Forumul Democrat al Ger-manilor din Romania, Uniunea Democrata Turca din Romania, Comunitatea Rusilor Lipoveni din Romania, Uniunea Croatilor din Romania, Uniunea Bulgara din Banat – Romania, Uniunea Ucra-inienilor din Romania, Uniunea Culturala a Rutenilor din Romania, Uniunea Sarbilor din Ro-mania, Uniunea Democrata a Slovacilor si Cehilor din Romania, Uniunea Polo-nezilor din Romania, Asociatia Liga Albanezilor din Romania, Uniunea Elena din Romania, Asocia-tia Italienilor din Romania RO.AS.IT si Uniunea Armenilor din Romania.