Desi nu erau prevazute in calendarul Ministerului Agriculturii, in perioada 26 noiembrie 2012-18 ianuarie 2013 se vor organiza doua sesiuni de depuneri de proiecte pentru Masura 121 – „Modernizarea exploatatiior agricole” si respectiv pentru Masura 123- „Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere”. Ce i-a determinat pe mai marii agriculturii romanesti sa organizeze aceste sesiuni, desi nu fusesera programate initial. In primul rand stradania de a atrage fonduri europene. Si apoi cele doua masuri sunt accesibile maselor largi de fermieri. Pe de alta parte, existand dificultati legate de comercializarea legumelor si fructelor in tara, prioritatea este ca prin aceasta masura, asociatiile si cooperativele de producatori sa ajunga cat mai repede la stabilirea depozitelor de colectare legume-fructe in bazinele legumicole si pomicole. „Acestea au acum la dispozitie fonduri europene cu care sa construiasca depozite cu toate facilitatile necesare pentru vanzarea catre comercianti a legumelor si fructelor realizare chiar de membrii asociatiilor si ai cooperativelor implicate. Decizia mea face parte din setul de masuri pe care Ministerul Agriculturii il are in vedere pentru facilitarea accesului producatorilor in piete”, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Referitor la Masura 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole”, prioritate , in aceasta sesiune, vor avea proiectele destinate achizitionarii, cresterii si valorificarii bovinelor pentru carne. Insa si proiecte cu alte obiective pot deveni eligibile si sa primeasca finantare. Asta fiindca pentru Masura 121 – „Modernizarea exploatatiilor agricole” sunt alocati sesiunii din perioada 26 noiembrie -18 ianuarie 2013 150 de milioane de euro, iar pentru Masura 123 – Cresterea valorii adaugate a produselor agricole si forestiere 80 de milioane de euro. Proiectele pentru cele doua masuri se vor depune incepand cu data de 26 noiembrie la Oficiul Judetean de Plati pentru Dezvoltare Rurala si Pescuit Salaj.
Doua noi sesiuni de depuneri de proiecte pentru fermieri
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...