„Un tinut binecuvantat de Dumnezeu!” Asa descrie orice localnic din satele Salajului, indiferent de care vorbim, zona in care locuieste. Si afirmatia este intarita de povestea locului. Pentru ca nu apuci sa-ti tragi sufletul si sa arunci o privire in jur ca afli si povestea din „spatele” asezarii, care explica de ce Dumnezeu apara si iubeste meleagurile noastre. Atat de bine s-au conservat legendele de-a lungul timpului, transmise din generatie in generatie, si pe care cei mai in varsta tin sa le spuna celor care le trec pragul, ca e imposibil sa nu „te prinda” intamplarile misterioase care s-au petrecut fie pe un ochi de apa, fie pe un varf de deal. Si fara sa vrei, te lasi purtat de imaginatia starnita de firul povestii unor oameni care-si pretuiesc valorile. Asa am aflat si eu despre misterele Salajului din adancuri. Locuri din Salaj care „au inghitit” oameni, animale, chiar asezari, au devenit o curiozitate, pentru ca aici natura este inca stapanul. Timpul si spatiul sunt notiuni nedefinite, iar cerul parca se uneste cu pamantul, fiind singurii martori ai intamplarilor de odinioara.
Legendele Salajului identifica zona in care traim ca pe un tinut mirific si, ca in poveste, salajenii stau pe o comoara despre care nu stiu totul. Ne propunem, intr-o serie de articole, sa dezvaluim miracolele acestui tinut care se cheama Salaj si sa starnim curiozitatea celor care vor sa ne viziteze si sa ne cunoasca.

Tăul lui Iezer este „lacul fără fund” care ajunge la marea din adancul pămantului
Un asemenea loc de care se leaga o serie de fenomene stranii este Taul lui Iezer, un complex de lacuri situat in hotarul satului Testioara, comuna Surduc, pe versantul sud-estic al interfluviului dintre Valea Hraii si Valea Solonii. Legenda, bazata pe intamplari reale, dupa cum povesteste Iosif – un salajean cu radacini in zona, spune ca lacul nu ar avea fund, iar batranii locului au trait mereu cu crezul ca Taul lui Iezer are legatura cu marea. Care mare? Aceea din fundul pamantului. „Un localnic a mers in padure dupa lemne, cu caruta trasa de boi. La intoarcere, a coborat versantul pe un drum care duce spre Tau, iar jos in vale, ocoleste lacul. In timp ce cobora, boii s-au speriat si omul nu a mai putut opri caruta. Au intrat in lac si nu au mai fost gasiti niciodata, nici carutasul, dar nici carul cu boi. Pentru ca lacul este fara fund. Asta e o intamplare reala pe care mi-au povestit-o bunicii care, la randul lor, o stiau de la parinti si bunici”, povesteste Iosif. Disparitia carului cu boi nu e singurul mister al Taului de la Testioara. Oamenii locului spun ca lacul „se razbuna” pe oamenii rai. Un alt om a disparut intr-o noapte geroasa de iarna. S-a trezit din somn si, parca raspunzand la o chemare, a iesit din casa, a traversat dealul si s-a dus la Tau. Apa era inghetata, dar omul a facut o copca si dus a fost. Unde? Nu a mai aflat nimeni, pentru ca nu a mai fost gasit. Dar urmele lasate pe omatul inghetat si copca au dat de inteles familiei ca omul a fost inghitit de apa. Un invatator din Valeni, „domnul Cheseli”, cum i se adresau toti in semn de respect, pentru ca se spune despre el ca era cel mai corect om de pe pamant, era si un mare iubitor al naturii. La un moment dat, domnul Cheseli a incercat sa afle daca, intr-adevar, legenda are in ea adevar. Si-a confectionat o pluta, a legat o funie lunga de 100 de metri de un bolovan, a mers pana la mijlocul lacului si a aruncat bolovanul in apa. Viteza cu care se ducea bolovanul la fund si faptul ca franghia a disparut cu aceeasi viteza in apele cenusii ale lacului i-au dat de inteles invatatorului ca adancimea lacului este mai mare de o suta de metri. Iar mai mare de o suta de metri este oricat. Poate chiar nu are fund lacul.
Iosif spune ca o explicatie ar fi faptul ca zona Testioara a fost o zona miniera, in care exista o serie de galerii ramase din anii 1903, cand un francez a deschis mina Testioara si a construit case pentru mineri. S-ar putea ca lacul sa aiba legatura cu galeriile, insa aceasta varianta este contrazisa de lipsa apei in galeriile vizitate de curiosi. „Este ciudat ca in acele galerii nu este macar o picatura de apa. Poate se confirma varianta batranilor ca Taul este <> din adancurile pamantului”. Dincolo de legenda, descoperi un peisaj impresionant, in care fosnetul funzelor sau graiul pasarilor care populeaza locul si miscarea haotica a micilor insulite formate din vegetatia desprinsa de mal te indeamna sa revii. Impresionat si captivat de frumusetea locurilor a fost si poetul Adrian Paunescu, comemorat ieri la doi ani de la disparitia sa din aceasta lume. Paunescu a vizitat aceste meleaguri atras fiind de povestile spuse de parintii sai, invatatori de pofesie, care au predat pentru o scurta perioada de timp (1938-1939) la scoala cu clasele I-VII din Testioara.

Comoara ascunsă din mlastina de la Iaz
Traversand judetul de la Est la Vest, la aproape 80 de kilometri distanta de Surduc, descoperim un taram de poveste, din zona izvoarelor Barcaului – Rezervatia Naturala Mlastina de la Iaz, comuna Plopis. Aici, ghidul nostru – Alexandru Bodea – ne povesteste o intamplare aparte, in urma careia au fost descoperite proprietatile curative ale apei din mlastina. Bunica sa, Ana, nascuta in 1899, i-a povestit cum o ciobanita ce ingrijea oile localnicilor s-a dus cu turma in zona mlastinii. Animalele au intrat in apa, iar ciobanita, dupa ele, incercand sa le scoata pe uscat. Dar mlastina a inghitit-o atat pe ciobanita, cat si oile. Ingrijorati de disparitia oilor si a ciobanitei, localnicii au luat la pas dealurile si vaile, pana au ajuns in zona mlastinii. Pe malurile ei au observat urmele lasate de turma. Si-au dat seama ca s-au inecat. Cateva zile la rand au cautat prin mlastina. In zadar. Cum unii batrani erau si bolnavi, dupa cautarile indelungi prin apa mlastinii, si-au dat seama ca starea lor de sanatate s-a imbunatatit. „Si asa au luat fiinta Baile de la Iaz. De atunci, oamenii sapau gropi in jurul mlastinii, le compartimentau in doua cu un gard din nuiele. Intr-un compartiment puneau pietre incinse in foc, iar in celalalt, apa din mlastina si stateau cu picioarele in apa fierbinte. Si acum se pot observa in jurul mlastinii pietrele arse pe vremuri”, spune Alexandru Bodea.
Dar, pe langa istoria Bailor din Iaz, zona pare sa fie ocrotita de Dumnezeu, crez intarit de o alta legenda transmisa din generatie in generatie. „In vremuri mai vechi, a fost o seceta cumplita si toate vaile de pe Valea Barcaului au secat. Dar, un singur loc a ramas neatins de seceta – Mlastina de la Iaz. Din disperare, oamenii au incercat sa taie dealul pentru ca apa din mlastina sa se scurga in fantanile din sate. Dupa cateva zile de sapaturi, cand au reusit sa de-a drumul apei din mlastina, s-a pornit o furtuna puternica si apa a inceput sa fiarba. Oamenii au luat-o la fuga si nu s-au mai intors pentru ca si-au dat seama ca locul trebuie sa ramana neatins”, povesteste Bodea.
Pe langa legendele care sunt povestite cu multa daruire de fiii locului, la Iaz se poate cauta si o comoara, ingropata cu sute de ani in urma de un haiduc legendar al locului. Se spune ca acea comoara nepretuita este ascunsa pe varful unui deal ce „apara” mlastina, iar locul este indicat de o raza de soare care bate pe acel loc numai in ziua de Sfanta Marie Mare, la ora 7.00 dimineata. In ultimii doi ani, mlastina a intrat in atentia cercetatorilor de la Cluj. Zilele trecute, o echipa de la Institutul de Cercetari Biologice a masurat adancimea mlastinii si a ridicat probe pentru stabilirea vechimii ei. Au ajuns pana la sapte metri adancime, dar localnicii sustin cu tarie ca nici mlastina de la Iaz, la fel ca Taul de la Testioara, nu are fund.

Post Views: 229