La cea de a doua rectificare bugetara din acest an, aprobata in sedinta de sambata, guvernul a alocat Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale 400 de milioane de lei. E ceva firesc, veti spune, pentru ca nu putem fi cetateni de rangul doi ai Uniunii Europene. Nici fermierii din Germania, Austria sau Franta nu sunt mai destepti decat agricultorii nostri. Diferenta este data de valoarea subventiilor acordate de stat, care in Occident sunt aproape duble fata de ceea ce primesc agricultorii de la noi. Si apoi, o mare parte din acesti bani vor fi distribuiti micilor agricultori, care cultiva intre unu si zece hectare de teren sub forma despagubirilor pentru pierderile suferite din cauza secetei prelungite din acest an. Este vorba de ajutorul acela de minimis de 100 de lei la hectar, suma stabilita in aceasta toamna printr-o hotarare de guvern. Aceasta ar fi o explicatie pentru faptul ca guvernul a alocat Minsterului Agriculturii de patru ori mai multi bani decat ceruse acesta. O alta explicatie ar putea consta in faptul ca cel mai mare numar de votanti, inclusiv la alegerile parlamentare din aceasta toamna provin din mediul rural. Cu o jumatate de luna in urma, mai exact la 15 octombrie, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, afirma ca la rectificarea bugetara din aceasta toamna Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale urmeaza sa primeasca 100 de milioane de lei. „Pana la sfarsitul lunii octombrie vom stabili cuantumul sprijinului complementar – partea financiara de la bugetul national pentru subventia pe suprafata – pe care-l vom finanta din cele 100 de milioane de lei pe care le vom primi la rectificarea bugetara, bani care vor intra in bugetul MADR la 31 octombrie.” Nu se astepta ministrul Constantin la un asemenea „plocon” din partea guvernului, el care a cerut 100 de milioane se vede asa peste noapte cu ograda plina, cu 400 de milioane de lei in conturile ministerului.
Seceta aduce votanti
Stie Ponta si guvernul sau ce stie… Stie, de pilda ca potrivit ultimului Recensamant general agricol, peste 3,8 milioane de persoane isi desfasoara activitatea in exploatatii agricole individuale. Suprafata agricola utilizata ce a revenit, in medie, in anul 2010 pe o exploatatie a fost de 3,45 de hectare. Si mai stie ca daca luam in calcul o medie de doua persoane cu drept de vot pentru cele 3,8 milioane de gospodarii agricole individuale care vor primi bani, drept despagubiri, rezulta ca avem de-a face cu 7,6 milioane de alegatori. Banii pentru seceta, asa putini cati sunt urmeaza sa fie distribuiti incepand cu data de 1 noiembrie. In preajma alegerilor parlamentare, deci. Si atunci de ce sa ne mai punem imaginatia la contributie si sa incercam sa intuim cu cine vor vota cei aproape opt milioane de alegatori din mediul rural. Cu seceta…