Angajatorul din Jibou care a solicitat Agentiei Judetene pentru Ocuparea Fortei de Munca (AJOFM) Salaj organizarea unei burse a locurilor de munca a recrutat vineri in cadrul evenimentului organizat la sediul AJOFM Salaj doar noua persoane. Cei noua someri recrutati se vor intalni din nou, pe parcursul acestei saptamani, cu reprezentantii angajatorului si vor sustine un interviu, iar in urma interviului vor afla daca sunt angajati sau nu. Florica Breban, purtatorul de cuvant al AJOFM Salaj, a declarat pentru Graiul Salajului ca la bursa de vineri au participat aproximativ 75 de persoane aflate in cautarea unui loc de munca. Angajatorul a pus la dispozitia lor un numar de 50 de locuri de munca in meseria de confectioner imbracare volane din piele.
In urma rezultatului slab pe care l-a inregistrat bursa de vineri din cauza numarului mic de persoane recrutate in vederea angajarii, angajatorul jibouan a solicitat din nou sprijin reprezentantilor AJOFM Salaj, pentru organizarea unor mini-burse si in alte zone ale judetului. Prin urmare, s-a luat decizia ca in 2 noiembrie sa se organizeze o mini-bursa a locurilor de munca la Jibou, iar in 9 noiembrie, o alta mini-bursa la Ileanda. Angajatorul si-a indreptat atentia si catre persoanele care locuiesc pe Valea Somesului, deoarece in acea zona si posibilitatile de angajare sunt mult mai reduse decat in restul judetului, iar angajatorul are disponibile 50 de locuri de munca.