Redacția
Imi amintesc ca eram de varsta lastarilor cand satul s-a „aprins” de la un fapt, in aparenta, mai mult decat banal. Era inainte de colectivizare si un fecior din sat, mai mult indarjit intru imbogatire decat aplecat asupra lucrului, printr-un siretlic comun satului romanesc dintre cele doua razboaie, furand fata celui mai de frunte gospodar, s-a trezit peste noapte inavutit peste masura. Socrul, vestit pentru livezile sale a cedat, de voie, de nevoie, o parte buna drept zeste ginerelui calic. Numai ca in vreo trei ani, mosia abia tocmita a tinerei familii s-a naruit ca o parere, uscata de nepriceperea si nemunca ginerelui capatuit. De unde sa stie licheluta ca pentru a culege trebuie sa semeni, ca poamele putrezesc pe pom daca n-ai habar sa le slujesti.
Intamplarea mi-am amintit-o zilele acestea, cand criza si recesiunea s-au asezat din nou la masa noastra, iar mult trambitatele masuri de redresare n-au rodit nicicum. De ce? Raspunsul este simplu. Decidentii nostri traiesc intr-un fel drama tanarului lacomos din poveste. Poti sa furi o tara, poti prosti lesne o multime, dar o economie are nevoie de minte mai intai de toate. De minte, de pricepere si de un pic de respect pentru cei ce trudesc intru coacerea poamelor.
