iulie 6, 2026

Începe cursa pentru șefia școlilor din Sălaj. 130 de posturi scoase la ocupare prin numire

director

Inspectoratul Școlar Județean Sălaj a publicat procedura privind numirea, prin detașare în interesul învățământului, a directorilor și directorilor adjuncți care vor conduce unitățile de învățământ în anul școlar 2026-2027, până la organizarea unui nou concurs. Procedura a fost aprobată în 3 iulie și intră în aplicare începând cu 6 iulie, când vor fi afișate oficial toate funcțiile vacante și calendarul complet al numirilor.
Cadrele didactice interesate își vor putea depune dosarele în perioada 6-31 iulie 2026, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Sălaj. În același interval vor avea loc și consultările în consiliile profesorale din unitățile de învățământ. Numirile vor fi aprobate în Consiliul de Administrație al ISJ până la data de 14 august, deciziile urmând să fie emise în 28 august și transmise beneficiarilor până la 31 august.
Dosarul de înscriere trebuie să conțină curriculum vitae, scrisoare de intenție și acordul candidatului pentru detașare. În situația în care un profesor candidează pentru mai multe funcții sau pentru mai multe unități de învățământ, documentele trebuie depuse separat pentru fiecare opțiune. Pentru școlile cu predare în limbile minorităților este necesar și acordul formațiunii reprezentate în Parlament, iar în cazul unităților de învățământ confesional este obligatorie binecuvântarea cultului.

Pot ocupa funcțiile de director sau director adjunct cadrele didactice care au studii superioare finalizate cu diplomă de licență, au obținut calificativul „Foarte bine” în ultimii doi ani școlari încheiați, nu au fost sancționate disciplinar în această perioadă și nu au interdicții legale de a ocupa funcții de conducere în învățământ.

Lista publicată de Inspectoratul Școlar Județean arată că sunt vacante 100 de funcții de director și 30 de funcții de director adjunct în unitățile de învățământ din județ, ceea ce înseamnă că aproape toate instituțiile de învățământ vor avea conducerea desemnată prin detașare până la organizarea unui concurs.

În orașe, posturile vacante sunt numeroase. La Zalău sunt disponibile funcțiile de director la Colegiul Național „Silvania”, Colegiul Tehnic „Alesandru Papiu Ilarian”, Liceul cu Program Sportiv „Avram Iancu”, Liceul Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul”, Liceul Tehnologic „Voievodul Gelu”, Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae”, Liceul de Artă „Ioan Sima”, Liceul Reformat „Wesselenyi”, Clubul Sportiv Școlar, Palatul Copiilor, mai multe grădinițe și școli gimnaziale, multe dintre acestea având vacante și funcțiile de director adjunct.

La Șimleu Silvaniei sunt vacante funcțiile de conducere la Colegiul Național „Simion Bărnuțiu”, Colegiul Tehnic „Iuliu Maniu”, Școala Gimnazială „Silvania”, Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă, Grădinița cu Program Prelungit nr. 3, precum și la școlile gimnaziale „Bathory Istvan” și „Horea”.

În Jibou sunt disponibile posturile de director și director adjunct la Liceul Tehnologic „Octavian Goga”, Liceul Teoretic „Ion Agârbiceanu” și Școala Gimnazială „Lucian Blaga”.

La Cehu Silvaniei sunt vacante funcțiile de conducere la Liceul Tehnologic „Gheorghe Pop de Băsești” și la Școala Gimnazială „Andrei Mureșanu”.

Numirile vor fi valabile până la organizarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct, dar nu mai târziu de sfârșitul anului școlar 2026-2027.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *