Dupa linistirea furtunii pe Marea Galileii, Domnul Iisus si ucenicii Sai ajung in tinutul Gherghesenilor sau Gadarenilor. Ucenicii abia isi revenisera dupa spaima produsa de furtuna, si iata-i din nou in fata altei primejdii. Vad o turma mare de porci pe malul marii, dar mai vad, lucind in lumina soarelui, o ingramadire de stanci calcaroase, pline de caverne, sapate poate de apele ploilor sau de oameni spre a le folosi ca loc de odihna pentru mortii lor. Din aceste caverne a aparut un om posedat de diavol, un om a carui infatisare inspira groaza. Stapanit de multa vreme de duhuri rele, el avea accese de nebunie, incat rupea legaturile cu care era tinut, rupea vesmintele de pe el, traia prin pesteri si prin mormintele sapate in stanca, fara sa poata afla liniste pentru trupul si sufletul sau chinuit. Nimeni nu-l putea ajuta, nimeni nu-i putea alina chinurile, nimeni nu putea sa-l vindece si in acelasi timp sa scape tinutul de groaza lui. La un semn al lui Iisus, demonizatul se opreste si incepe un dialog in care Il recunoaste pe Iisus ca „Fiul lui Dumnezeu Celui Preainalt”. Se adevereste si acum ce zice apostolul „si demonii cred si se cutremura”(Iacov 5,9). Demonul ce-l poseda pe om spune ca nu este singur „Legiune este numele meu, caci suntem multi”(Marcu 5,9), iar la sfantul Luca „Legiune, ca multi demoni intrasera in el”(8, 30). Mai stim ca la cererea duhului necurat, Domnul ingaduie ca acesta sa intre in turma de porci, iar porcii s-au aruncat in mare si s-au inecat. Locuitorii tinutului, de fapt proprietarii porcilor, chemati de pazitori, cand il vad pe cel ce fusese un pericol pentru trecatori, stand linistit la picioarele binefacatorului sau, dar si paguba pricinuita prin inecarea porcilor, au o atitudine curioasa. Speriati si infricosati, dar si deranjati in afacerile lor „L-au rugat pe Iisus sa plece de la ei”.
Trebuie sa ne gandim ca si pe noi Domnul ne incearca, ne trezeste, ne provoaca, ne tulbura in multe feluri. Dar dupa ce, din iubire ne trezeste in multe chipuri, Domnul nu ne sileste sa ne ridicam din patul placerilor si dorintelor pacatoase. Putem sa ne ridicam sau sa refuzam a ne ridica. Gadarenii, simtindu-se deranjati in afacerile lor si temandu-se ca prezenta lui Iisus le-ar putea reduce castigul, L-au rugat sa plece din hotarele lor. Cu alte cuvinte, desi au fost treziti, au refuzat sa se ridice, s-au culcat din nou in acelasi asternut al nepasarii si al mortii.
Grija noastra trebuie sa fie aceea de a nu ne asemana lor si a nu le urma pilda. Cand iI spunem lui Iisus sa plece de la noi, inseamna ca prezenta Lui radioasa ne deranjeaza, fiindca iubim pacatul, betia, desfranarea, imbuibarea, mandria, dusmania. Ne-am obisnuit cu astfel de pacate si nu-L vrem pe Domnul in preajma noastra, ca nu cumva sa ne simtim vinovati. Multi nu vor sa auda de Dumnezeu, sa stea departe de Biserica, si Iisus sa nu le tulbure viata. Cata vreme stau in afara Bisericii nu-i condamna si nu-i critica nimeni, isi dau dreptate unul altuia, dar in Biserica isi vor recunoaste pacatul , vor auzi de pretul Sangelui Divin varsat pe Cruce pentru iertarea noastra, vor realiza cat de imensa a fost caderea stramosilor in Eden, cat de mari au fost faradelegile omenirii si propriile noastre pacate. Asa ca le este mai usor sa-L exileze pe Hristos din existenta lor.

Post Views: 50