Ultimul „dans” pe semicercul zălăuan
HC Zalău mai are două „examene” până la finalul sezonului, două meciuri în care va face ultimele verificări pentru barajul de menținere în Liga Națională. Echipa condusă de Gheorghe Tadici va susține sâmbătă ultimul meci pe teren propriu din această ediție, urmând să primească vizita celor de la CSM București, formație calificată în Final-Four-ul Ligii Campionilor.
„Ne vom pregăti cât mai bine în timpul rămas până la baraj, iar în ultimele două meciuri vom încerca să facem o figură cât mai frumoasă. Eu am cerut ca acest baraj să nu se mai dispute, fiindcă în afară de abitri, observatori și, poate, organizatori, nimeni nu are de câștigat din acest turneu, iar în ultimii 15 ani nu s-a întâmplat niciodată ca o echipă din Divizia A să promoveze în Liga Națională în urma acestui baraj. O vom duce la capăt și în acest an, cu toate că ne luptăm cu echipe precum Gloria Bistrița, Dunărea Brăila, CSM București, Corona Brașov, CSM Râmnicu Vâlcea, chiar și Craiova, care cheltuie într-un sezon cât cheltuim noi în cinci. Această echipă este de 43 de ani în ligă și, așa cum am mai spus, suntem cea mai longevivă echipă din România, dar nu știm cât vom mai rezista în condițiile date”, a declarat Gheorghe Tadici.
Cu 18 victorii, o remiză și o înfrângere, CSM București vine la Zalău cu gândul de a obține toate punctele puse în joc, în timp ce formația condusă de Tadici își propune să facă cât mai mult unui astfel de adversar.
Conducerea clubului va organiza și o tombolă cu premii la meciul de sâmbătă, cele mai atractive premii fiind un tricou și o minge cu autografele jucătoarelor. Prețul unui bilet este de 15 lei, tichetele urmând să se pună în vânzare vineri, în intervalul orar 15:00 – 16:00 și sâmbătă, începând cu ora 9:00, la casieria Sălii Sporturilor.
Meciul dintre HC Zalău și CSM București este programat sâmbătă, la ora 11:30, în Sala Sporturilor „Gheorghe Tadici”.
