mai 5, 2026
bolojan

Premierul înfruntă marți moțiunea de cenzură PSD-AUR, într-un vot imprevizibil, marcat de răzgândiri, negocieri de ultim moment și o aritmetică parlamentară fragilă, în care fiecare vot poate înclina balanța puterii.

Ilie Bolojan a depus jurământul ca premier în 23 iunie 2025, bifând astfel toate funcțiile de putere – primar, prefect, președinte al CJ, președinte de Senat, președinte interimar, iar moțiunea de cenzură de marți este a șaptea care îl vizează, precedentele, inițiate preponderent de AUR, SOS România și POT, au fost respinse.

Moțiunea de cenzură dezbătută marți, intitulată „STOP Planului Bolojan” de distrugere a economiei, de sărăcire a populației și de vânzare frauduloasă a averii statului, este inițiată de PSD și AUR și semnată de 254 de parlamentari – 175 de deputați și 79 de senatori. Semnatari sunt 92 de deputați și 36 de senatori PSD, 62 de deputați și 28 de senatori AUR, 9 deputați POT, 10 senatori PACE, 12 deputați neafiliați și 5 senatori neafiliați.

Surpriza de la vot

Pentru ca moțiunea să treacă, sunt necesare 233 de voturi.

În ceea ce privește voturile PSD, senatorul Felix Stroe nu va putea fi prezent la vot din motive medicale, deși a semnat moțiunea de cenzură. Un alt semnatar, afiliat grupului PSD, Alexandrin Moiseev, a anunțat că nu va vota și a părăsit grupul PSD, căruia îi era afiliat, plecarea sa fiind însă compensată de intrarea deputatului Rodica Plopeanu în grupul PSD de la Cameră. Senatoarea Victoria Stoiciu a părăsit PSD, refuzând să semneze moțiunea.

În cazul AUR – care are 28 de senatori și 62 de deputați, toți semnatari ai moțiunii de cenzură – nu au fost înregistrate renunțări. Mai mult, liderul AUR George Simion a anunțat luni, pe Facebook: „Nu vă temeți: AUR nu trădează poporul român”.

Luni seară, Grupul PACE, prin vocea liderului său, a anunțat că 9 senatori și 6 deputați ai formațiunii vor vota în favoarea moțiunii. Inițial, moțiunea a fost semnată de 10 senatori PACE, însă Liviu Fodoca a anunțat că a decis să nu voteze „salvarea PSD și a sistemului politic care a distrus România”.

Tot luni seară, liderul SOS Diana Șoșoacă făcea sondaje pe TikTok în privința votului la moțiune, iar formațiunea sa a anunțat o conferință de presă la Camera Deputaților, pentru marți, la ora 10:30, cu o jumătate de oră înaintea ședinței plenului reunit destinată dezbaterii și votului asupra moțiunii. Printre semnatarii moțiunii se află patru deputați intrați în Parlament pe listele SOS România.

Este incert și votul deputaților din Grupul minorităților naționale, care numără 17 membri. Conducerea minorităților din Parlament nu a impus o direcție privind moțiunea de cenzură și votul va fi „la liber”, au declarat surse politice pentru Digi24.ro.

Luni, cinci parlamentari UNIT, care s-au rupt din grupul parlamentar POT, au anunțat că nu vor vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, deși au semnat-o, inițial.

„Am semnat această moțiune de cenzură ca un semnal politic ferm împotriva măsurilor promovate de actualul guvern, măsuri care au generat o nemulțumire profundă în rândul populației. România are nevoie de o schimbare reală de direcție, nu de o simplă repoziționare a acelorași decizii sub o altă etichetă. Cu toate acestea, inițiatorii moțiunii nu ne-au prezentat o alternativă credibilă de guvernare”, au spus parlamentarii UNIT, la Parlament.

Ei au precizat că au așteptat desemnarea unui candidat pentru funcția de prim-ministru și un plan concret de guvernare.

Din grupul UNIT fac parte deputatul Aurora Tasica Simu, președinte al formațiunii UNIT, și deputații Andrei Csillag, Dumitrița Albu, Gheorghe Petru Pîclișan, Ștefan Borțun.

Din grupul UNIT făcea parte și secretarul general UNIT, deputatul Călin Groza, care și-a dat demisia, luni, din partid.

Simultan, principalii combatanți, PSD și PNL, au desfășurat negocieri în perspectiva votului pentru moțiune.

În timp ce PNL anunța, prin vocea prim-vicepreședintelui Ciprian Ciucu, că lucrurile încă se „joacă” și că „lipsesc vreo 5–10 voturi” pentru ca moțiunea să nu treacă, admițând și că pot exista dezertări de ambele părți, secretarul general al PSD Claudiu Manda dădea asigurări că moțiunea trece cu mai multe voturi decât numărul de semnături, în timp ce fostul lider PSD Marcel Ciolacu, fost premier, estima că „moțiunea PSD-AUR va trece cu cele mai multe voturi din istoria României”.

UDMR și USR au anunțat că vor asigura prezența la dezbateri, dar nu vor vota.

„Eu totuși sper că nu vor fi 233 de voturi și guvernul condus de Bolojan poate să meargă mai departe”, a declarat liderul UDMR, Kelemen Hunor.

„Parlamentarii USR vor fi prezenți în sală, dar nu vor vota la moțiune. Este foarte posibil ca mâine să avem o surpriză și să vedem că această moțiune va cădea”, a afirmat liderul USR Dominic Fritz.

Reproșurile la adresa lui Ilie Bolojan

Premierul este acuzat că a transmis un mesaj nazist, vorbind despre șobolanii din cămară și că Executivul pregătește cea mai amplă înstrăinare de active strategice din ultimele două decenii, fără consultare în Coaliție, fără dezbatere publică și fără o minimă asumare politică.

„Pentru a vă asigura protecția politică, ați preluat, fără niciun filtru, toate aberațiile unei birocrații transnaționale, rupte total de realitățile din Europa și din România. Pentru a fi primul din clasă în fața acestor birocrați, ați preluat pe nemestecate tot ce vi s-a cerut. Nici măcar nu ați schițat intenția de explica și de a apăra particularitățile economiei naționale, cum vedem că fac toate celelalte state membre ale Uniunii Europene! Ați pervertit ecologia de bun simț într-o dogmă aberantă de neatins, pe care ați folosit-o ca justificare pentru distrugerea industriei și agriculturii românești. Aprobarea pe care ați dat-o în secret pentru aplicarea provizorie a Acordului Mercosur, fără garanțiile vitale pentru fermierii noștri, este doar un exemplu privind modul în care ați subordonat interesul național față de interesele altor state, în care agricultura nu e la fel de importantă cum este în România. Pentru dumneavoastră, alinierea la această ideologie este mai importantă decât românul care nu își mai permite să își încălzească locuința! Ați fost părtaș și ați coordonat un adevărat asediu asupra fibrei noastre naționale! Ajunge! Noi astăzi, aici și acum, oprim experimentul Bolojan!”, spun parlamentarii.

În finalul moțiunii se face referire la afirmația premierului legată de șobolanii din cămară.

„În locul concluziilor, ar trebui amintit un episod recent și cu un puternic caracter simbolic al activității dumneavoastră politice, dle Bolojan, episod care, în mod normal, ar transforma această moțiune într-o inițiativă caducă. Cu totul nefericit, ați afirmat despre anumite categorii de persoane că sunt precum șobolanii care rod din cămara statului. Și-n loc să vă cereți scuze pentru că ați comis o monstruozitate de sorginte nazistă comparând oamenii cu șobolanii ați insistat că e doar o metaforă, pentru a vă face înțeles oamenilor. Când ocupați o funcție atât de înaltă, dle prim-ministru Bolojan, ar fi trebuit să cunoașteți originea nazistă a unor astfel de asocieri. Ar fi trebuit să știți că săptămânalul german Der Stürmer, ce a funcționat din 1923 până în 1945, uzita adesea de așa zisa metaforă a domniei voastre pentru a-i desemna pe cei indezirabili. Dar probabil că aveți o cultură istorică la fel de rudimentară ca și cea economică! Sau nu vă pasă de nimeni și de nimic, așa cum ați dovedit în cele 10 luni nefaste în care ați condus guvernul României! Pentru toate aceste motive, Grupurile Parlamentare ale Partidului Social Democrat, Alianța pentru Unirea Românilor și PACE-Întâi România depun prezenta moțiune de cenzură și solicită demiterea Guvernului condus de Ilie Bolojan”, se precizează în moțiune.

„România nu are nevoie de un Guvern care instaurează sărăcirea populației ca politică de stat! România nu are nevoie de un Executiv care își lichidează resursele, ci de unul care știe să le administreze! Acest Guvern aflat sub conducerea lui Ilie Bolojan a arătat că nu poate face nici una, nici alta. De aceea, trebuie să plece!”, se arată în finalul moțiunii de cenzură.

Cum va decurge ședința

Potrivit Constituției, Camera Deputaților și Senatul, în ședință comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură, cu votul majorității deputaților și senatorilor.

Conform articolului 47 din Regulamentul ședințelor comune, „acordarea votului de încredere Guvernului și retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moțiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret cu bile”, în prezența a cel puțin jumătate plus unu din membrii care compun cele două Camere ale Parlamentului.

După prezentarea moțiunii de cenzură de către deputatul sau senatorul desemnat de inițiatorii acesteia, președintele care conduce ședința comună dă cuvântul prim-ministrului sau, în cazul imposibilității participării acestuia, membrului Guvernului care îl reprezintă, pentru prezentarea poziției Guvernului. În continuare, președintele dă cuvântul deputaților și senatorilor, în ordinea înscrierii lor la cuvânt.

După încheierea dezbaterilor se trece la votarea moțiunii de cenzură. Moțiunea de cenzură se consideră adoptată dacă este votată de majoritatea deputaților și senatorilor, în acest caz fiind vorba despre 233 de voturi.

Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea în Parlament.

Demiterea guvernului

Conform articolului 110 din Constituție, Guvernul este demis la data retragerii de către Parlament a încrederii acordate.

Guvernul al cărui mandat a încetat „îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului membrilor noului Guvern”.

Profesorul Sergiu Mișcoiu de la Universitatea Babeș-Bolyai este de părere că, „soarta politică a pierzătorului va fi diferită” în funcție de tabăra din care provine.

Pentru actualul premier, Ilie Bolojan, o eventuală cădere a Guvernului nu echivalează neapărat cu un sfârșit de carieră. Din contră, profesorul Mișcoiu subliniază că acesta ar putea capitaliza politic statutul de lider care a rezistat în fața unei „coaliții monstruoase” și a unei opoziții populist-naționaliste.

„Domnia sa poate să se aureoleze de această situație în care a rezistat și să capitalizeze politic într-o viitoare opoziție”, explică Mișcoiu. Totuși, expertul avertizează asupra unui risc istoric în PNL: unitatea partidului. Există întrebarea legitimă dacă liberalii îl vor susține în continuare sau dacă, fidel tradiției, „îl vor sacrifica pentru un interes național – de multe ori fiind vorba de interese mai mărunte de grup”. Momentan, popularitatea inedită a lui Bolojan pare să fie principalul său scut împotriva unei debarcări interne. Dacă pentru PNL eșecul înseamnă trecerea în opoziție, pentru PSD un eșec al moțiunii de cenzură ar putea declanșa un cutremur intern. În centrul vizorului se află Sorin Grindeanu.

Dacă moțiunea eșuează din cauza incapacității PSD de a mobiliza voturile din zona partidelor mai mici (precum POT, SOS sau independenți), scaunul lui Grindeanu va începe să se clatine. Mișcoiu anticipează „discuții foarte serioase” și posibile acte de retorsiune din partea vechilor aliați de la vârful partidului, menționându-i pe Olguța Vasilescu și Claudiu Manda. „Nu este exclusă chiar provocarea unui congres pentru a-l debarca”, susține profesorul UBB.

În acest joc de putere, AUR pare să fie actorul cel mai puțin afectat de rezultatul imediat. Profesorul Mișcoiu observă că partidul condus de George Simion nu are un interes real de a intra la guvernare în acest moment, preferând să-și conserve și să-și crească capitalul politic din postura de critic al sistemului.

„Capitalul său politic crescut e legat de statutul de partid de opoziție. Nici nu are oameni flămânzi care să dorească puterea imediat”, afirmă Mișcoiu. Mai mult, AUR poate folosi „cordonul sanitar” impus de președinte (care a declarat că nu va susține un guvern cu AUR) ca pe un instrument de victimizare politică, continuând să macine orice formă de organizare guvernamentală va veni la putere.

Sursa ziare.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *