Să nu aruncăm cu piatra!
„Fiindcă ei nu încetau să-L întrebe, El S-a ridicat în sus și le-a zis: ”Cine dintre voi este fără păcat, să arunce primul cu piatra…” (Ioan 8,7) Și Iisus scria cu degetul pe pământ. Când privirile acuzatorilor au căzut asupra locului de la picioarele Mântuitorului, amuțiseră. Acolo erau scrise secretele vinovate ale propriilor lor vieți. ”Iar ei auzind aceasta şi mustraţi fiind de cuget, ieşeau unul câte unu…”
Dragi cititori, avem înainte tabloul celei mai faimoase și citate demonstrații ale compasiunii și iertării, un pasaj care a dat culturii noastre un principiu imuabil de trăire. Privesc cu tragere de inimă strașnica revoltă a lumii iscată de mediocritatea noastră… Caut în stânga și-n dreapta un strop de compasiune și le găsesc cu greu. N-am tărie să citesc până la capăt pulberea de vorbe bolnăvicioase și otrăvitoare revărsate pe platformele media cu privire la diverse subiecte de senzație.
Coruperea omului este urmată de coruperea limbajului, spunea Emerson, iar cuvintele noastre au devenit pistoale care ucid. Da, ucid! Pentru că omorul nu este numai de natură fizică, ci ține de starea inimii fiecăruia dintre noi față de ceilalți. Fiecare om este tatăl cuiva, fiul cuiva, mamă sau soție, iar felul în care noi alegem să ne comunicăm prin cuvânt, distruge vieți și familii! Nu știu cine-și ratează mai mult vocația primordială de a fi om și nu știu sincer cine sfârtecă mai tare cămașa demnității umane. Oare nu noi? Cei care stăm în spatele tastaturii și aruncăm cu pietre? Sau aceia dintre noi care, părelnic practicanți ai religiei iubirii, uităm morala de esență și aplicăm intransigent legea. Dar”cu măsura cu care măsurăm, ni se va măsura”, iar atitudinea și standardele pe care le aplicăm altor oameni vor fi folosite și vizavi de noi.
Punem în permanență etichete stigmatizante cu ”vinovat”, ”să plătească!” și suntem ”politically corect”, dar nu gândim rațional. Raportul este invers. Sfântul Ioan Gură de Aur ordona astfel exigențele fiecăruia dintre noi: sufletul, familia și cetatea. Asta este scara corectă a responsabilităților noastre. Cetatea funcționează bine dacă familia se reazămă pe valori puternice, iar valorile puternice vin din suflet. Însă, odată cu deteriorarea sufletului, totul s-a dezbrăcat de sens, inclusiv caracterul cuvintelor. Nu-i de mirare că sociologii sunt tot mai șocați de manifestările tot mai bizare ale comportamentului ființelor umane și îngrijorați de extremele celor care se află (mai ales) în spațiul virtual.
Îi scuz și pe unii și pe alții, și pe cei care cad, și pe cei care aruncă, pentru că mă pot identifica cu fiecare tipologie umană, cunoscându-i obscurul, și nu pot gira pentru mine însămi, ci exclusiv pentru harul divin. De aceea avem nevoie, înainte de toate, de harul divin ce se revarsă în lăcașurile de cult, pentru a vedea limpede. Pentru a ni se trezi conștiința. Altfel vom continua să înaintăm înspre nihilism. Cine nu și-a văzut, ca pe un monumental ecran, cataractele personale, cine nu a simțit, până în adâncul firii, iertarea de pe Cruce, nu are cum să aplice compasiunea celuilalt.
Închei cu această istorioară care mă ajută adesea să scot așchiile durerii. Alessio, un copilaș de trei ani îi spuse mamei: ”Spune-mi povestea lupului celui rău…” . Mama îi răspunse : -” Dar nu există lupi răi, ci numai nefericiți.” Nu există nici oameni răi…
