martie 25, 2026

Tinerii bănuiți că au vandalizat mai multe mașini în Zalău, prinși de polițiști

politistii

Persoanele bănuite că ar fi distrus mai multe mașini parcate pe un teren din Zalău au fost identificate, anunță polițiștii. E vorba despre șapte tineri, din municipiile Zalău și Cluj-Napoca.

Din verificările efectuate până în prezent nu au rezultat indicii care să susțină ipoteza unui act de răzbunare sau a existenței unui conflict anterior.

În cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale continuă cercetările, în vederea documentării întregii activități infracționale și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

La data de 15 martie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Zalău au fost sesizați cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns pe un teren viran din municipiul Zalău, unde au distrus șapte autoturisme parcate, prin spargerea parbrizelor, lunetelor și geamurilor laterale, ruperea oglinzilor retrovizoare și lovirea în diferite zone ale caroseriei.

Totodată, persoanele ar fi pătruns într-un container aflat pe proprietate, unde au distrus mai multe plăci din marmură.

De asemenea, din unul dintre autoturismele distruse ar fi sustras trei baterii auto.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *