Un accident de circulatie, in urma caruia doua persoane au fost ranite, a avut loc ieri, in jurul orei 13.00, intre Zalau si Hereclean, in apropierea unitatii de Jandarmi. O autoutilitara marca Volkswagen, care venea spre Zalau, a intrat in santul de pe partea dreapta a drumului dupa ce soferul a pierdut controlul volanului. Atat soferul cat si pasagerul din dreapta au suferit rani usoare si au fost transportati cu doua ambulante la Spitalul Judetean pentru acordarea de ingrijiri medicale.”In urma accidentului a rezultat raniea usoara a soferului si a pasagerului din dreapta”, ne-a declarat agentul Vasile Gorgan. Politia face in continuare cercetari pentru a stabili cu exactitate conditiile in care a avut loc accidentul.
A intrat cu masina in sant
Articole
Postul Sfintei Marii
”Dacă lumea ar posti, nu s-ar mai face arme, n-ar mai fi războaie, tribunale și închisori. Postul i-ar ajuta pe toți să se înfrâneze, nu numai de la mâncare, ci să izgonească iubirea de arginți, lăcomia și orice vicleșug.” (Sfântul Vasile cel Mare) Dragi cititori, a început postul Adormirii Maicii Domnului, cunoscut în popor și sub denumirea de postul Sfintei Marii. Acesta durează două săptămâni și se încheie în data de 14 august, înainte de marea sărbătoare…
Mai mult...Solidaritatea
Ziua bună, dragi cititori! Într-o veche istorisire, doi soldați traversau, noaptea, o pădure înzăpezită. Atacați de o haită de lupi, ei s-au așezat spate în spate și s-au apărat reciproc. Astfel, fiecare a avut o perspectivă diferită asupra pericolului, dar, alegând să rămână împreună și să conlucreze, și-au putut salva viețile. Ce anume i-a salvat pe cei doi? Răspunsul este simplu și vădit: solidaritatea. Dacă aruncăm o privire pe rețelele de socializare la ecourile unor știri, dacă…
Mai mult...