VIDEO „Dansul e normal la vârsta mea”. Lecția de bucurie a seniorilor care au transformat dansul în elixirul tinereții
„Dansul e normal la vârsta mea”, fredona Silvia Dumitrescu în anii ’90. Astăzi, într-o sală luminoasă din inima Zalăului, versurile de atunci au devenit un manifest de viață pentru câţiva seniori din județ. Aici, vârsta nu se numără în riduri, ci în pași de dans, iar „bătrânețea” a fost exilată de ritmul muzicii și de zâmbetele unor oameni care au înțeles că bucuria nu iese niciodată la pensie.
O mare de bentițe colorate și un curaj „la patru ace”
E ora 10:00 dimineața. În sala de sport de la Centrul Wellness Aquarel, oglinzile imense de pe pereți reflectă o forfotă neobișnuită. Peste 20 de doamne și un domn se pregătesc pentru repetiție. Atmosfera e plină de o energie vibrantă, aproape adolescentină.
Pentru că domnii sunt încă rari la cursurile de dans, doamnele au găsit o soluție ingenioasă pentru a forma perechi: bentițele colorate. Cele care poartă roșu vor fi „partenerul”, iar cele cu albastru vor urma pașii. Printre ele, Ioan, singurul bărbat din grup, este dovada vie că cineva trebuie să „spargă gheața”.
„Când a venit prima dată, s-a uitat uimit și a zis: ’O, dar aici nu este niciun bărbat!’”, povestește cu drag instructoarea Magdi Bako. „I-am spus să stea într-un colț, să privească, și dacă îi place, să rămână. După două dansuri, a decis: ’Vreau să rămân!’. De atunci, este nelipsit.”
Magdi Bako: Instructoarea care a adus „școala de fericire” de la Budapesta
Inima acestui proiect este Magdi, o femeie a cărei pasiune pentru dans a învins orice barieră logistică. Fost instructor de dans modern și popular în tinerețe, Magdi a căutat, odată cu apropierea pensiei, o modalitate de a-și păstra spiritul viu.
„În România nu exista nicio școală de formare pentru instructori de dans pentru seniori. Așa că am plecat la Budapesta”, explică ea. După absolvire, a pus bazele unor cluburi care astăzi numără aproape 100 de membri în Zalău, Jibou, Șimleu Silvaniei și Sărmășag.
Secretul lor? O matematică proprie a vârstei. „Doamnele mele sunt grozave. Le spun mereu că avem 20 de ani plus TVA. Eu nu sunt contabilă să calculez TVA-ul, noi suntem aici să râdem și să socializăm”, glumește Magdi.
De pe platoul central, în sala de oglinzi
Povestea colaborării cu centrul Aquarel a început dintr-o întâmplare fericită. Ramona Deac, directoarea complexului, le-a zărit pe doamne dansând în aer liber, pe platoul din centrul orașului.
„Eram obosită, plecam spre casă să mă pregătesc de concediu, dar am rămas pironită acolo jumătate de oră. Era atâta bucurie și voie bună în acele doamne, încât mi-am dorit enorm să aduc acel sentiment la Aquarel”, rememorează Ramona. Din septembrie 2025, povestea s-a mutat indoor, oferindu-le seniorilor tot confortul unei săli moderne.
Dansul ca medicament: Împotriva uitării și a singurătății
Dincolo de estetică, dansul este o terapie riguroasă. Cercetările arată că mișcarea ritmică și memorarea pașilor sunt aliați de preț împotriva bolilor Parkinson și Alzheimer. Pentru cea mai vârstnică participantă, de 79 de ani, fiecare sesiune este o victorie împotriva timpului.
Ana-Maria, fostă profesoară și instructoare de înot, rezumă cel mai bine filosofia grupului: „Ceva mai frumos și mai plăcut nu-mi pot imagina. Mi-am spus că la bătrânețe nu-mi doresc altceva decât să dansez. Atât cât mai pot.”
Mai mult decât un club, o familie
La finalul orei, efortul fizic se transformă în îmbrățișări. Grupul nu se destramă odată cu oprirea muzicii. Se merge la o cafea, la o sesiune de înot sau la spa. Seniorii Sălajului au devenit o comunitate care călătorește la festivaluri în Odorheiu Secuiesc, Satu Mare, Maramureș sau chiar în Grecia.
„Doamnele îmi spun că le-am schimbat viața, iar asta mă împlinește”, conchide Magdi Bako. Într-o lume care se grăbește mereu, acești oameni ne învață să încetinim ritmul doar pentru a putea prinde mai bine pasul de dans. Pentru ei, viața nu se termină la pensie; pur și simplu, începe o nouă coregrafie.
